Antena Căutare

America Express, 26 februarie 2023. Nelu Cortea, la un pas să clacheze după ce i s-a făcut rău. Cătălin Bordea s-a speriat

În drumul către una dintre misiunile din Bogota, lui Nelu Cortea i s-a făcut. Când a văzut despre ce este vorba, Cătălin Bordea a tras o sperietură de zile mari, la America Express.

Colaj cu Nelu Cortea și Cătălin Bordea la America Express în ipostaze diferite Galerie
În drumul către una dintre misiunile din Bogota, lui Nelu Cortea i s-a făcut | Antena 1

În ediția 26 a emisiunii America Express de la Antena 1, chiar în timp ce se îndrepta către una dintre misiunile pregătite de Irina Fodor, lui Nelu Cortea i s-a făcut rău și a fost nevoit să se oprească preț de câteva minute. Cătălin Bordea a trecut prin momente de panică atunci când a văzut ce se întâmplă.

Lui Nelu Cortea i s-a făcut rău în Bogota, în ediția 25 a emisiunii America Express, de la Antena 1. Ce problemă de sănătate are concurentul și ce a pățit

Ziua a început în forță pentru concurenții de la America Express, proaspăt ajunși în Bogota (Columbia). Încă de la primele ore ale dimineții, echipele și-au făcut „înviorarea” cu un test de cunoștințe, apoi cu o misiune de memorat un exercițiu de dicție în limba spaniolă, în timpul unei petreceri dintr-un autobuz numit Chivas. N-a fost deloc ușor să învețe, fiindcă petrecerea fost una pe cinste.

Apoi, următoarea misiune a concurenților a fost aceea de-a spune glume unor localnici și de a-i poza atunci când aceștia se amuză copios. Cine s-a descurcat cel mai bine a putut porni rapid către următorul punct de pe hartă, ce i-a dus la o fermă de porci. Aici, provocarea a fost una cu totul și cu totul neașteptată.

Citește și: Cum arată apartamentul în care stă Bie Adam. Concurenta de la America Express are propria locuință, dar stă cu chirie

„Lechona este o delicatesă columbiană care provine de la porci. Ca să câștigați Lechona, trebuie să îndepliniți niște misiuni legate de porci. Prindeți porcul, apoi duceți-l împreună cu judecătorul la spălător și curățați-l cu apă și săpun, până este perfect curat. La final, trebuie să-l hrăniți. Pentru toți acești pași, urmați-l pe judecător. Când ați terminat misiunea veți primi următorul plic, Vă pup, Țuca”, scria pe panoul de lângă steagul America Express.

Pe drumul către ferma de porci, lui Nelu Cortea i s-a făcut rău și a fost chiar nevoit să se oprească, pentru a se liniști. Practic, în timp ce urca un deal, concurentul a început să gâfâie și să simtă că nu poate respira îndeajuns de bine.

„Ce naiba am, că de vrei 3 zile nu mai respir ca lumea”, a zis Nelu Cortea, în timp ce mergea în spatele lui Cătălin Bordea, pe un drum rural.

Lângă el a fost Cătălin Bordea, care l-a privit mereu cu un sentiment de panică.

„Stai un pic aici, că nu mai pot. Nu pot să iau tot aerul”, a zis concurentul, oprindu-se pe marginea drumului.

„Nu mă puteam liniști, nu găseam suficient aer să-mi umplu plămânii. Eu am astm de nimic, numai că nu e nasol, poate mi se întâmplă o dată pe an. Nu mi s-a întâmplat până acuma așa, am fost expus la efort mult mai mare și n-am avut problemă ”, a povestit apoi Nelu Cortea, în testimoniale.

„M-am speriat, chiar m-am speriat. Până acum eu chiar nu l-am crezut că are astm. Am crezut că se bagă în față la vaccin, vorbesc serios. Nu l-am văzut niciodată așa. Acuma îmi arăți astmul tău? M-am gândit ca în filme, să îi bag un pix în gât”, a fost dezvăluirea neașteptată făcută de Cătălin Bordea, în ediția 25 a emisiunii America Express, difuzată pe 26 februarie 2023, la Antena 1.

„Voi vă dați seama cu cine am mers eu pe drum? Eu nu ajung întreg, mă omoară nebunul ăsta, că a văzut el filme cu doctori!”, a zis Nelu Cortea despre colegul său de echipă.

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY!

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Aurului

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam și mama ei pornesc pe un drum misterios și magnific. Mii de kilometri în căutarea orașului de aur, visul marilor cuceritori: El Dorado. Un itinerar fabulous, pe teritoriile a trei țări exotice.

Tărâmul zeilor azteci, o țară a contrastelor, de la satele rătăcite prin munți la plajele de la Marea Caraibelor și cele mai mari aglomerații de pe pământ, Mexicul, cu esențele lui tari și culorile aprinse este locul în care începe aventura celui mai dur reality show din România.

Ca și până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

De asemenea, Irina Fodor îi va însoți pe concurenți în cea mai mare provocare a vieții lor de până acum.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 în fiecare duminică de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, dar și pe AntenaPlay.

America Express, 26 februarie 2023. Concurenții, misiune „imposibilă” în autobuz. Ce a pățit unul dintre cameramani... America Express, 26 februarie 2023. Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, luptă aprigă cu un porc. Ce a făcut Andreea Bă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x