Antena Căutare

Ce mesaj au transmis Jean Gavril și Dinu, fratele său, după ce au fost eliminați de la America Express. Fanii au reacționat rapid

În ediția 36 a emisiunii America Express, Jean Gavril și fratele său, Dinu, au fost eliminați de pe Drumul Aurului. Fanii au reacționat imediat atunci când au descoperit ce mesaj au transmis cei doi, după competiție.

Jean Gavril și Dinu, fratele său, și-au surprins urmăritorii cu mesajele publicate pe Instagram | Antena 1

În ediția din 15 martie 2023, trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă. După numeroase misiuni ce au avut legătură cu tribul Wayuu din Columbia, Irina Fodor a anunțat că echipa clasată pe ultimul loc a fost cea formată din Jean Gavril și fratele său, Dinu. Cei doi au fost eliminați de pe Drumul Aurului în penultima etapă a competiției. La scurt timp după, aceștia au publicat pe conturile lor de Instagram mesaje la care fanii au reacționat imediat.

Ce mesaj au transmis Jean Gavril și Dinu, fratele său, după ce au fost eliminați de la America Express-Drumul aurului

Ediția 36 a emisiunii a început în forță, cu anunțarea echipei care a reușit să câștige imunitatea. Astfel, Andreea Bălan și Andreea Antonescu au intrat direct în etapa finală, în timp ce Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu, Nelu Cortea și Cătălin Bordea și Jean Gavril și Dinu, fratele său, au intrat la cursa pentru ultima șansă.

Tensiunile au atins cote maxime la fiecare misiune și fiecare a încercat să dea ce e mai bun, având dorința de-a rămâne pe Drumul Aurului și de-a ajunge astfel în marea finală America Express, ce va fi difuzată pe 26 martie, la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cum au arătat Jean Gavril și Bianca în ziua nunții. Cei doi s-au căsătorit în 2019. Imagini rare de la eveniment

Au umplut găleți de sare, au construit ziduri din lut, au jucat jocuri, au învățat cuvinte într-o limbă grea și și-au testat din plin capacitatea de memorare, într-o cursă contracronometru în care emoțiile au atins cote uriașe.

La final, Irina Fodor a dezvăluit că echipa care s-a clasat pe ultimul loc a fost cea formată din Jean Gavril și Dinu. Deși au recitat fără greșeli textul propus la ultima misiune, norocul n-a fost de partea lor la autostop și acest lucru i-a costat scump, căci au pierdut mult timp și asta i-a pus pe ultimul loc în clasament. Astfel, în ediția 36 a emisiunii America Express, Jean Gavril și Dinu, fratele său, au fost eliminați de pe Drumul Aurului. La scurt timp după ce aventura lor în Columbia s-a încheiat, cei doi au publicat pe paginile lor de Instagram mesaje neașteptate, la care fanii au reacționat imediat.

Citește și: Cine este și cum arată iubita lui Dinu Gavrilă de la America Express. Iulia este de o frumusețe răpitoare

„A fost cea mai tare experiență din viața noastră, ne-am bucurat de fiecare dată când am avut ocazia și nu vom uita niciodată ce am trăit și simțit aici! ❤️ mulțumim pentru susținerea voastră, așa sunt fețele noastre când ne bucurăm cu adevarat! @dinugavrila_ @americaexpressromania”, a scris Jean Gavril, pe Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Astia am fost. @cezarmarinescu.18 @adriannazamfir. Multumim ca ne-ati fost alaturi. Cea mai tare echipa pentru cea mai tare emisiune @americaexpressromania 🤘”, a fost mesajul publicat de Dinu pe Instagram.

Citește și: Bianca, soția lui Jean Gavril, reacție după ce artistul și Andreea Bălan au împărtășit un sărut la America Express

Fanii au reacționat imediat și nu puține au fost mesajele de încurajare pentru cei doi frați care au reușit să cucerească pe toți cu optimismul de care au dat dovadă, chiar dacă norocul n-a fost mereu de partea lor pe Drumul Aurului de la America Express. Deși au fost eliminați, aceștia și-au păstrat zâmbetele și au surprins în mod plăcut cu atitudinea lor de la final.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Aurului

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam și mama ei pornesc pe un drum misterios și magnific. Mii de kilometri în căutarea orașului de aur, visul marilor cuceritori: El Dorado. Un itinerar fabulos, pe teritoriile a trei țări exotice. Tărâmul zeilor azteci, o țară a contrastelor, de la satele rătăcite prin munți la plajele de la Marea Caraibelor și cele mai mari aglomerații de pe pământ, Mexicul, cu esențele lui tari și culorile aprinse este locul în care începe aventura celui mai dur reality show din România.

Ca și până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 în fiecare duminică de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, dar și pe AntenaPLAY.

Marea Finală a celui mai dur reality show din România va avea loc pe 26 martie 2023.

America Express 2023. Cine sunt semifinaliștii de pe Drumul Aurului. Ce echipe se luptă pentru un loc în Marea Finală... Coincidența sau destin? Ce au în comun Andreea Bălan și Andreea Antonescu, pe lângă prenumele care dă numele trupei lor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x