Antena Căutare

Iulia Albu și Mike au stat despărțiți o lună și jumătate după America Express. Cum l-a iertat vedeta: „Ne-am împăcat în pat”

Iulia Albu și Mike au recunoscut că au trecut printr-o scurtă despărțire, după ce s-au întors de la filmările pentru America Express. Recent, cei doi au vorbit despre perioada în care au stat separați și au oferit detalii picante despre modul în care s-au împăcat. Ce au dezvăluit!

Iulia Albu și Mike au stat despărțiți o lună și jumătate după America Express. Cum l-a iertat vedeta: „Ne-am împăcat în pat” | Antena 1

Iulia Albu și Mike formează unul dintre cele mai controversate cupluri de la America Express sezonul 6, cei doi intrând în atenția telespectatorilor în urma discuțiilor aprinse, dar și al modului în care el a tratat-o pe vedetă. Certurile dintre ei, dar și replicile lui au atras un val de critici în jurul relației lor.

Invitați, de curând, în cadrul podcastului moderat de Romică Țociu, Iulia Albu și Mike au recunoscut că au fost despărțiți timp de o lună și jumătate, după încheierea filmărilor de pe Drumul Soarelui. În timp ce criticul de modă a povestit că ea a fost cea care a inițiat împăcarea, iubitul ei a precizat că nu show-ul de aventură a fost de vină. Iată ce declarații au făcut!

Citește și: Cum se simte Iulia Albu când vede America Express la TV. Ce a mărturisit despre momentele tensionate cu Mike

Iulia Albu și Mike au dezvăluit că împăcarea a avut loc în dormitor. Ce detalii picante au oferit

Articolul continuă după reclamă

Iulia Albu și Mike au povestit cum s-a schimbat relația lor după experiența America Expres. În cadrul podcastului moderat de Romică Țociu, vedeta a dezvăluit că ea a fost cea care a luat atitudine și a inițiat împăcarea, după ce au stat separați mai bine de o lună.

Cei doi au mărturisit că ceea ce a început ca un simplu apel s-a transformat într-o împăcare surprinzătoare în dormitor. Iulia Albu și Mike au mai precizat că de atunci legătura lor este mult mai puternică.

„Noi ne-am împăcat în pat, pur și simplu. M-a sunat într-o zi că are nevoie să mute ceva în dormitor, bineînțeles că am mers să mut ceva și am dărâmat totul. Asta a fost și ne-am împăcat.”, a spus Mike, citat de Viva și click.ro.

„Era cu <<Amin>>, era cu parastas atunci. Ne-am împăcat într-o secundă. Am fost supărați mult timp, dar la un moment dat… a fost așa obositor, a trebuit să redecorez că mă plictiseam singură. Mi-am luat tuia. Nu mai era el să-mi gătească și să aibă grijă de mine.”, a completat Iulia Albu, potrivit surselor citate mai sus.

Citește și: Cum arată Iulia Albu fără strop de machiaj pe chip. Concurenta de la America Express a renunțat la retușurile din pensulă

De ce s-au despărțit Iulia și Mike după America Express

În ciudat experiențelor trăite în timpul filmărilor pentru America Express, Mike a precizat că nu show-ul a produs ruptura temporară dintre ei, ci „bunul-simț”. Bărbatul a adăugat că amândoi au avut nevoie de o perioadă de introspecție.

„O iubesc pe Iulia și nu cred că America Express sau altă experiență ar fi trebuit să ne dezbine. Cu toate că am avut un moment în care am fost separați, nu cred că ne-a separat America Express, ne-a separat bunul-simț și un moment… de repaus. Am avut amândoi un moment de introspecție. Eu mi-am luat perna și am plecat.”, a spus Mike la podcastul moderat de Romică Țociu, potrivit surselor citate mai sus.

America Express, 5 decembrie 2023. Ce s-a întâmplat la hotel între cele două echipe imune. Concurenții și-au reglat cont... Ce salariu are Alexia Eram la revistă. Câți bani îi intră în conturi pe lângă cei pe care îi câștigă din online...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x