Un munte de voință! Nadia a fost abandonată în spital, dar a terminat facultatea și masterul în inginerie! Acum, gătește cu drag pentru alți copii orfani!
Nadia Argeșanu este inginer chimist și a venit tocmai de la Piatra Neamț ca să facă spectacol culinar la emisiunea „Chefi la cuțite”.
Publicat: Marti, 10 Octombrie 2017, 21:22 | Actualizat: Miercuri, 24 Martie 2021, 19:15Nadia Argeșanu este inginer chimist și a venit tocmai de la Piatra Neamț ca să facă spectacol culinar la emisiunea „Chefi la cuțite”.
Are o poveste de viață ieșită din comun. Spune că a fost abandonată în spital și a trăit într-un centru de plasament până când a fost adoptată.
„Nu sunt mamă, dar consider că acei copii de la centrul de plasament unde lucrez sunt ca și ai mei. Lucrez și pentru familia mea de americani, cea care m-a adoptat”, a povestit tânăra emoționată.
A venit cu o rețetă de mușchi de vită cu piure de cartof și sparanghel, cu care speră să facă senzație.
Ajunsă în fața chefilor, Nadia și-a spus povestea, care a atras imediat atenția celor din juriu.
Nu a avut o copilărie frumoasă alături de asistentul maternal. Iubea școala și o vedea ca pe un adevărat refugiu. Iubirea a descoperit-o abia după ce a fost adoptată de familia de americani.
„Câtă voință ai avut?”, au întrebat chefii când au auzit că a făcut și facultate și master în inginerie.
Văzând totuși plăcerea cu care copiii de la centru mănâncă ceea ce ea gătește, Nadia a decis că își dorește să se perfecționeze în bucătărie.
Nu a primit votul de a merge mai departe, dar chefii au spus că a fost o onoare pentru ei să o cunoască!