Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Cerasela și Cristina au ajuns „la cuțite”. Rareș s-a apropiat de una dintre ispite. Ce s-a întâmplat

Cerasela și Cristina au ajuns la un conflict masiv la ceremonia focului din această ediție. Iată ce imagini a privit Cerasela cu Rareș și cum le-a comentat.

Câteva dintre fetele de la Insula Iubirii sezonul 6 par să nu se înțelegă atât de bine între ele, iar în cadrul ceremoniei focului din această ediție nu s-au ascuns și și-au spus câteva lucruri în față.

Cristina și Cerasela și-au aruncat vorbe dure la Insula Iubirii sezonul 6. Ce și-au reproșat

Iată că un conflict a escaladat între Cerasela și Cristina, iar fetele și-au spus vorbe dure. Ce reproșuri și-au făcut:

„Clar, testeaz-o pe Cerasela”, îi spune Cerasela Cristinei. „Pai da, că pot”, îi răspunde Cristina.

Cerasela a vizionat imagini cu iubitul ei, Rareș, pe insula băieților și a reacționat imediat.

„Am un talent la oameni, am avut un sentiment și este adevărat tot ce am zis. Posibil să se transforme și într-o relație, sper să fie fericit. Vom vedea. Eu am încredere în mine, încep să mă cunosc și să mă iubesc. Rareș dacă nu mai simte nimic este liber să facă ce simte”, spune Cerasela după vizionarea imaginilor cu partenerul ei de pe insulă.

Și Katy a putut vedea ce evoluție are Ionuț pe insulă:

„Contează ce face el. Cumva, el mai păstrează legătura cu fosta soție și la început mă supăram și imi era frică că se pot împăca. Eu cred că este în cunoaștere. Lavinia o cheamă pe fosta lui soție. E direct el, câteodată mă enervează, nu ține cont dacă cineva se supără”, explică Katy imaginile.

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Diseară, de la 20:30. Ali, la Insula iubirii: „Teodora m-a invitat să dorm alături de ea şi n-am putut refuza!”... Insula Iubirii sezonul 6. Cum a fost filmat Alex pe insula băieților. Teodorei nu i-a venit să creadă: „E altcineva acum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum s-au cunoscut, de fapt, Răzvan Kovacs și Ella Vișan. Când au vorbit prima dată și ce adevăr a ieșit la iveală
Cum s-au cunoscut, de fapt, Răzvan Kovacs și Ella Vișan. Când au vorbit prima dată și ce adevăr a ieșit la...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Ispitele de la Insula Iubirii care formează azi cupluri. S-au întâlnit în Thailanda și trăiesc povești de dragoste
Ispitele de la Insula Iubirii care formează azi cupluri. S-au întâlnit în Thailanda și trăiesc povești de...
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan AntenaSport
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Ce mesaj acid a transmis Oana Lis după moartea bunicii. I-a pus la punct pe cei care au criticat-o
Ce mesaj acid a transmis Oana Lis după moartea bunicii. I-a pus la punct pe cei care au criticat-o Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Surse: PSD pregătește „planul B” pentru un guvern fără PNL. Cu cine ar putea Grindeanu să formeze o majoritate
Surse: PSD pregătește „planul B” pentru un guvern fără PNL. Cu cine ar putea Grindeanu să formeze o majoritate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Crin Antonescu detonează bomba zilei! „PNL riscă să se rupă după moțiune!“
Crin Antonescu detonează bomba zilei! „PNL riscă să se rupă după moțiune!“ BZI
REPORTAJ. Moțiunea lui Grindeanu, văzută de pe Podul Calicilor: „La noi a trecut moțiunea asta încă  de când am votat la parlamentare”
REPORTAJ. Moțiunea lui Grindeanu, văzută de pe Podul Calicilor: „La noi a trecut moțiunea asta încă de când... Jurnalul
Connect-R, declarații sincere despre viața amoroasă: De 8 ani nu simt nevoia unei relații. Motivul pentru care încă este singur
Connect-R, declarații sincere despre viața amoroasă: De 8 ani nu simt nevoia unei relații. Motivul pentru care... Kudika
Răsturnare de situatie după moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan rămâne...
Răsturnare de situatie după moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan rămâne... Redactia.ro
Salariu de 50.000 $ pentru jobul de vis la CM 2026. Un canal TV din SUA caută cel mai înfocat suporter
Salariu de 50.000 $ pentru jobul de vis la CM 2026. Un canal TV din SUA caută cel mai înfocat suporter Observator
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x