Antena

Unde îți pui bradul împodobit în casă, pentru a atrage norocul. Există un loc care aduce beneficii în plan personal și financiar

Este perioada când fiecare dintre noi va împodobi bradul, așa cum cere tradiția.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 22 Decembrie 2022, 13:17 | Actualizat: Joi, 22 Decembrie 2022, 13:22
Unde îți pui bradul împodobit în casă, pentru a atrage norocul. Există un loc special care aduce beneficii în plan personal și financiar
Shutterstock

Împodobitul bradului este acel obicei din an extrem de așteptat de către cei mici, dar și de cei mari. Odată ce l-am făcut frumos, cu multe globuri și beteli colorate, îl putem așeza unde credem că va arăta cel mai bine în casă, pentru a-i surprinde pe musafiri, însă acest lucru nu-i de ajuns.

Pe aceeași temă

Unde îți pui bradul împodobit în casă, pentru a atrage norocul

Bradul împodobit are un loc aparte în locuința ta, mai ales dacă vrei să atragi abundența și prosperitatea. Astfel, specialiștii în Feng Shui recomandă să alegem o anumită zonă din casă, pentru că energia este una benefică pentru noi, scrie Unica.ro.

„După ce găsim planul casei, ne așezăm în mijlocul casei și identificăm direcțiile cardinale. Atenție, anul acesta la nord-est nu vă sfătuiesc să puneți bradul!

Pentru că la nord-est este direcția „Marelui Duce” de anul acesta… adică poziția Tigrului, poziția lui Jupiter se află pe direcția Tigrului. Și nu este bine să-l ofensăm pe „Marele Duce”.

Ați văzut ce s-a întâmplat cu nord-estul lumii, de acolo au pornit toate problemele. Pentru că este poziția Marelui Duce al anului.

Așa că este mai bine să nu punem bradul pe N-E și să nu ne uităm spre această direcție pentru că spre finalul anului sau cât a mai rămas putem să întâmpinăm tot felul de probleme”, a explicat specialista în Feng Shui, Cristina Groza, mai precizează sursa citată.

Pe aceeași temă

Totodată, culorile pentru bradul împodobit se vor alege în funcție de energiile care predomină în anul 2022.

„În primul rând trebuie să facem o categorisire a brazilor de Crăciun. Este foarte important să alegem o singură culoare. (…)

Ca să lucrăm pe partea feng shui, să lucrăm cu remediile, pe noi ne interesează să împodobim bradul cu o singură culoare. Așa că mai întâi trebuie să punem brazii pe categorii, în funcție de cele 5 elemente.

Recomandari A1

Avem bradul de foc! Acest brad este de obicei împodobit în nuanțe de roșu, tot ce derivă din roșu: roz, lila, violet.

Apoi avem bradul de lemn. Înseamnă că este împodobit preponderant cu decorațiuni verzi, albastre și turcoaz și tot ceea ce derivă.

Pe aceeași temă

Bradul de metal presupune acei brazi albi și asta pentru că albul, argintiul, auriul și tot ce derivă este considerat metal.

Bradul pământ presupune bradul cu decorațiuni portocalii sau galbene.

Bradul de apă presupune bradul cu decorațiuni negre sau gri închis. În metafizica chineză negrul reprezintă elementul apă, nu albastru”, a mai precizat specialista, conform sursei citate anterior.

Whatsapp LinkedIn
brad casa loc
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Maria, Regina României e producția bazată pe fapte reale, cu Roxana Lupu în rolul principal. Urmărește filmul istoric românesc disponibil în AntenaPLAY.
Stirile zilei Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Citește și
Un locatar și-a lăsat bradul veștejit pe scara blocului. Ce au putut să-i facă vecinii pentru gestul...
Iluzie optică virală! Privește bradul de Crăciun și descoperă unde s-a ascuns pisica. Unde se află...
Când trebuie să despodobești bradul dacă nu vrei să ai ghinion tot anul, potrivit tradiției celor 12...
Giulia și Vlad Huidu, portret superb de familie. Cum s-au pozat alături de copiii lor lânga bradul de...
Video recomandate
Video
Citește și
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci roșii în fiecare zi: beneficii și contraindicații Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Sunt două explicaţii mari!” De ce se bucură Piedone de un sprijin atât de mare în rândul alegătorilor? Libertatea.ro
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina. Ce se va întâmpla din... Ziare.com
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie HelloTaste.ro
Când se poate spăla după Paște. Zilele din Săptămâna Luminată când sunt interzise treburile casnice Antena3.ro
Ce se întâmplă după ce te lași de fumat. Experții au dezvăluit schimbările care au loc în corp useit
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
GRAFIC: Cât timp îi ia unui hacker să-ți spargă parola în 2024. Dacă o ai simplă, nu ai nicio șansă să te... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Ce ar trebui să faci, conform datei de naștere, pentru mai mulți bani în a doua jumătate a lui 2024. Detaliul... Playtech
Se spală sau nu în a treia zi de Paște? Ce spun preoții despre Marțea Albă Redactia.ro
Tradiţia care se respectă cu stricteţe în a doua zi de Paşte într-un sat din Alba. Ce este "Statu' la vase" Observator
Alimente cu proprietăți antiinflamatoare. Conținutul acestora poate preveni simptomele MediCOOL
Tartă Tatin cu mere și cremă Chantilly, o rețeta franțuzească clasică HelloTaste
FOTO. Cum s-a lăsat pozată Simona Halep de Paște, la câteva ore după ce a lăsat să se înțeleagă că are un... ProSport
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer care a parcat neregulamentar:... Gandul
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu... CanCan
Parentingul autoritar: beneficii și dezavantaje DeParinti
Adele a împlinit 36 de ani. Cântăreața este foarte fericită alături de familia ei și se bucură de o viață... ZUTV
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc UseIT
Prăjitura Albinița. Prăjitură cu foi fragede, cu miere Hello Taste
Ultimele știri
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandra Veber a cedat și nu și-a mai putut stăpâni reacțiile, la aflarea notelor. Ce a urmat
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Cine a intrat la duel după battle-ul opt. A avut loc o situație neașteptată. Irina Fodor a intervenit
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Orlando Zaharia a lovit cu cea mai „periculoasă” amuletă din sezonul 13. Ce a urmat în bucătărie
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Sautner, amuleta care a dezlănțuit haosul în bucătărie. Ce a făcut Alexandra Veber
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Irina Fodor, anunț important despre battle-ul opt. Ce a putut să facă echipa roz
Horoscop zilnic 8 mai 2024. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate
Ce fel de tată este CRBL. Artistul a dezvăluit ce relație are cu fiica sa adolescentă, Alessia
Mireasa sezonul 7. Simona, apariție în mediul online alături de un tânăr misterios. Cine este bărbatul, de fapt
Mireasa sezonul 9, 7 mai 2024. Un cuplu a câștigat o ieșire la munte, după un task spontan
Mai multe