Rugăciunea de vineri seara pentru însănătoșirea grabnică a bolnavilor! Face minuni
Rugăciunea de vineri seara este dedicata vindecarii celor bolnavi. Are o putere binefacatoare pentru toți cei aflați în suferință trupească ori sufletească, dar și pentru iertarea păcatelor.
Publicat: Vineri, 18 Mai 2018, 13:49 | Actualizat: Vineri, 06 Noiembrie 2020, 21:40Rugăciunea de vineri seara este dedicată vindecării celor bolnavi. Are o putere binefăcătoare pentru toți cei aflați în suferință trupească ori sufletească, dar și pentru iertarea păcatelor.
Rugăciunea de Vineri seara
Sfinte Dumnezeule. Preasfânta Treime. Tatăl nostru. Că a ta este Împărăția. Apoi troparele acestea, glasul al 6-lea: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi. Slavă. Doamne, miluiește-ne pe noi. Și acum. Ușă milostivirii deschide-o nouă. (caută la Miezonoptica). Doamne miluiește (de 12 ori).
Rugăciunea de Vineri seara: rugăciunea întâia a Sfântului Macarie cel Mare către Dumnezeu Tatăl
Dumnezeule cel veșnice și Împărate a toată făptură, Cela ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, și cu gândul, și curățește, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului. Și-mi da, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, că sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfantului Tău nume, în toate zilele vieții mele, și-mi ajută cu harul Tău să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup. Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele, că a Ta este împărăția, puterea și slavă, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea de Vineri seara: Rugăciunea a două, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos
Atotțiitorule Cuvinte al Tatălui, Însuți fiind desavasit, Iisuse Hristoase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tău, ci odihnește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun oilor Tale. Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă lasă în poftă satanei, că sămânța putrejunii este întru mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui ce ne închinăm, Împărate Sfinte Iisuse Hristoase, păzește-mă cu lumina cea neîntunecata, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi.
Da-mi Doamne și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Luminează mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evangheliei, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inimă mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu patimă Ta cea nebiruita, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește, și mă ridica în vreme cuvioasa spre a Ta slăvire, că preaslăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul Duh, în veci. Amin.