Ce ne recomandă specialiștii pentru a veni în sprijinul imunității organismului
Una dintre cele mai simple şi mai eficiente modalităţi de a proteja organismul de boli este de a consuma alimente şi băuturi cu un conținut de substanţe care activează sistemul imunitar.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 16 Martie 2020, 10:08 | Actualizat: Luni, 16 Martie 2020, 12:54Ne naștem cu un sistem imunitar fără experiență, dar pe parcurs, o dobândim cu ajutorul alimentației sănătoase și nu numai.
Pe aceeași temăSistemul imunitar se extinde la nivelul tuturor organelor și țesuturilor și sprijină organismul să funcționeze normal, ferindu-ne astfel de boli, care, altfel ne-ar pune în pericol.
Imunitatea este caracteristica organismului de a recunoaște, de a identifica tot ce este străin, tot ce-i poate face rău și de a neutraliza, fie că e vorba de microorganisme, de toxine, chiar de proprii componenți ai organismului.
Pentru a avea o imunitate bună, trebuie să începem cu alimentația, element de bază și mai cu seamă să ne orientăm spre consumul de fructe și legume, cu cât mai colorate și diversificate, cu atât mai bine.
Se spune că acolo unde există culoare, există din plin vitamine.
Trebuie să ne asigurăm un aport crescut de vitamina C și să căutăm acele legume și fructe cu un conținut ridicat de vitamina C. Să începem să consumăm sucuri naturale, proaspete, sucuri verzi cum ar fi cel din pătrunjel, în asociație cu alte legume, sau fructe, pentru un plus de gust și vitamine.
Pe aceeași temăPutem să asociem sucul de portocale cu puțină apă, să-i diminuăm concentrația, sau de grapefruit.
Putem să preparăm sucuri din toate legumele verzi, cum ar fi țelina apio, varză, castravete, pătrunjel, dar și la sucuri din legume colorate, cum ar fi: sfecla roșie, morcovii, care ne ajută la a avea o imunitate crescută.
Foarte important este să asigurăm un aport proteic corespunzător, mai ales dimineața! Un ou fiert tare, sau o porție de lactate pot să facă minuni, în special pentru copii!
Nu trebuie să uităm nici de ceaiurile din plante care la rândul lor ne ajută să avem o imunitate bună. Anumite ceaiuri conțin până de 8-10 ori mai mulți polifenoli care ne ajută în susținerea sistemului imunitar.
Și suplimentele naturale ne ajută, dar acolo unde sunt recomandate de specialiști.
Pentru o bună imunitate trebuie să avem o alimentație sănătoasă, o hidratare corectă, să facem multă mișcare și să ne respectăm orele de somn, să fim optimiști și să râdem cât mai mult în fiecare zi!