Antena

(P) 3 afecțiuni cu incidență mare pentru care factorul genetic reprezintă un risc

Se estimează că, la nivel mondial, există aproximativ 6.000 de boli genetice, dintre care unele sunt extrem de rare. Altele, precum fibroza chistică, distrofia musculară Duchenne și trisomia 21 (sindromul Down), sunt bine cunoscute și afectează un număr mai mare de persoane.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 14 Septembrie 2022, 12:55 | Actualizat: Miercuri, 14 Septembrie 2022, 12:56
Descoperă tot ce trebuie să afli despre parodontoză
Freepik

Iată mai jos trei afecțiuni cu incidență mare pentru care factorul genetic reprezintă un risc.

Ce este o boală genetică

O maladie genetică este cauzată de o anomalie la nivelul uneia sau mai multor gene sau al unui cromozom. Gena mutantă poate să fie transmisă, caz în care se vorbește despre o boală ereditară, sau poate apărea spontan. Majoritatea bolilor congenitale (prezente la naștere) sunt de origine genetică, dar acestea pot fi și o consecință a mediului intrauterin sau a unor factori necunoscuți. Cel mai frecvent, bolile genetice se manifestă prima dată în copilărie, unele chiar de la naștere, o parte dintre ele având drept consecință decesul prematur.

Boala parodontală

Parodontoza este cauzată de infecția la nivelul sistemului de atașare al dinților. Organismul poate reacționa la infecții în moduri diferite, în funcție de cât de puternic este sistemul său imunitar. În cazul unor pacienți, o infecție ușoară poate provoca daune semnificative, în timp ce alte persoane cu infecții grave pot să nu aibă niciun simptom. Se consideră că persoanele care sunt mai sensibile la problemele parodontale au moștenit acest risc. Cercetătorii au identificat, de altfel, gene de susceptibilitate la parodontită și au dezvoltat chiar, în urmă cu peste 20 de ani, un test pentru a determina prezența sau absența acestei predispoziții. Potrivit unor studii, 80% dintre pacienții cu boală parodontală prezintă o anumită predispoziție genetică. Riscul genetic poate fi influențat și de factori de mediu și de stil de viață, care pot contribui la dezvoltarea bolii parodontale. Fumatul, anumite medicamente, alimentația, calitatea somnului pot acționa asupra genelor și favoriza debutul bolii parodontale, care poate duce inclusiv la pierderea dinților. Se recomandă efectuarea controalelor stomatologice regulate, pentru a preveni sau limita efectele bolii parodontale. Iar, în cazul pierderii dinților, un implant dentar este cea mai bună soluție de înlocuire.

Endometrioza

O boală ginecologică comună - afectează aproximativ 10 până la 15% dintre femei -, endometrioza este o boală a endometrului, țesutul care căptușește mucoasa interioară a uterului. Boala se caracterizează prin prezența anormală a țesutului endometrial în afara uterului, de exemplu, în vezică urinară, ovare, vagin sau rect. Unele femei nu au simptome, în timp ce altele au dureri pelviene insuportabile, mai ales în timpul menstruației. În afară de dureri, endometrioza poate avea drept consecințe infertilitatea, dar și tulburări digestive și/sau urinare. Cercetătorii au stabilit că genetica joacă un rol important în debutul bolii, deși încă nu se cunosc foarte multe informații despre genele implicate. O femeie care are o mamă sau o soră afectată de endometrioză prezintă un risc de cinci până la șase ori mai mare de a suferi de boală comparativ cu populația generală. Genetica ar putea explica și motivele pentru care, în cazul unor paciente, tratamentul hormonal funcționează, iar la altele, nu.

Boala Parkinson

Maladia Parkinson este o afecțiune a creierului, care provoacă anomalii progresive ale sistemului locomotor, precum tremor, mișcări lente și dificile și rigiditatea întregului corp. Boala Parkinson este una degenerativă și afectează în general populația de peste 65 de ani, simptomele apărând, în general, la cinci-zece ani de la debutul propriu-zis al bolii. Mai precis, atunci când jumătate dintre neuroni au dispărut deja. Până în prezent, originea exactă a bolii nu a fost încă elucidată, dar cercetătorii au stabilit că unele forme sunt cauzate de modificări genetice sau de disfuncţii care pot fi ereditare. Mutațiile de pe un număr de peste 30 gene au fost identificate ca posibile cauze ale bolii. Formele genetice ale bolii Parkinson apar frecvent în cadrul familiilor, reprezentând un total de aproximativ 5 până la 10% din cazuri. Majoritatea cazurilor de Parkinson sunt însă favorizate de factori de mediu, de la diverși agenți poluanți, toxine și până la bacterii intestinale.

Cele mai multe dintre bolile de origine genetică foarte frecvente pot fi gestionate medical. Un tratament potrivit și anumite obiceiuri sănătoase cotidiene pot contribui la creșterea speranței de viață, dar și a calității acesteia în general.

Sursa foto: Freepik

Whatsapp LinkedIn
paradontoza dinti
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum premiera Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Testul răbdării în mall-uri înainte de Ajunul Crăciunului. Produsele pentru care românii au aşteptat până în ultima clipă
Videoclipul zilei
Citește și
Super Neatza, 26 octombrie 2023. De ce apare paratondoza și cum o putem trata
Gingii inflamate, sângerări şi chiar dinţi care se clatină. Sunt primele semne care vă arată că...
Afecțiunea pe care 8 din 10 persoane o au. Scapi foarte greu de această bacterie
S-a vindecat COMPLET de PARADONTOZĂ în doar 30 de zile! A folosit doar TREI ingrediente NATURALE
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care petrec Crăciunul singure în 2024. Nativii care se despart de persoana iubită Catine.ro
Celebrul actor Lemi Filozof va deveni tată în curând. Soția lui este însărcinată în 6 luni Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
De ce a primit Mihaela Rădulescu pistol la Revoluție FOTO VIDEO Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
File de șalău în crustă de migdale, delicios și sănătos HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Sonda solară Parker va face istorie chiar de Crăciun. La ce distanță minusculă se va apropia de Soare useit
Horoscopul zilei de 24 decembrie 2024. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea demolare, de pe drumul spre Sinaia: Guvernul intră cu buldozerele în 500 de case-monument, pentru a lăți DN 71 Jurnalul
Cum să implementezi eficient tichetul cultural în pachetul de beneficii pentru angajați Kudika
Fiica lui Mircea Diaconu, ADEVĂRUL despre moartea lui: ”Nu a murit de cancer la colon!” Playtech
Secretul pe care nu multe gospodine îl știu. Când se adaugă usturoiul în piftie pentru un rezultat delicios Redactia.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu... Observator
Riscurile consumului excesiv de ouă. Ce se întâmplă dacă mănânci o cantitate prea mare MediCOOL
Rețete cu carne de vită la cuptor. Cum să-ți iasă friptura fragedă și aromată HelloTaste
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a... ProSport
Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Alimente bogate în vitamina C pentru întărirea imunității în lunile de iarnă DeParinti
Travis Kelce a surprins-o pe Taylor Swift cu o petrecere „uriașă” cu tematica „Eras Tour”. Cântăreața a... ZUTV
Singurele 3 joburi care nu vor fi afectate de AI, potrivit lui Bill Gates. De ce vor fi aceste slujbe imune UseIT
Tort Kilimanjaro. Rețetă de tort cu aspect de vulcan Hello Taste