Mireasa 2020, sezon 2. Doamna Ermina, afectată de părerile publicului
Doamna Ermina a ajuns să plângă în fața camerelor de filmat din cauza părerilor publicului.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 28 Ianuarie 2021, 14:49 | Actualizat: Joi, 28 Ianuarie 2021, 14:59Părerea susținătorilor a ajuns să-i afecteze pe concurenții din casa Mireasa. Doamna Ermina nu este încă plăcută de public. Femeia a rămas în competiție pentru a-l susține pe Mihai, dar a avut sfaturi importante, în momente cheie, pentru toți concurenții. Aceasta a sfătuit cuplurile atunci când aveau parte de obstacole în relația lor, dar a ajutat-o și pe doamna Mia să se înțeleagă mai bine cu David.
În urma convorbirii telefonice cu cei dragi, doamna Ermina a aflat informații din afara casei. Deși a încercat să ascundă, ea a fost extrem de afectată.
Bianca a fost prima care a observat că supărarea doamnei Ermina este mare. Aceasta a fost numită mama nimănui și a fost acuzată de mai multe lucruri care i-au adus lacrimi în ochi: i s-a reproșat că este favorizată în emisiune, că are mai mulți copii cu mai mulți bărbați.
Vorbele urâte care s-au scris în mediul online au afectat-o mult, dar Simona Gherghe a încurajat-o și i-a spus că apreciază foarte mult atitudinea ei.
Doamna Ermina a ținut să menționeze că scopul ei în emisiune este să susțină dragostea copiilor ei din show.
Doamna Ermina, conflicte în casa Mireasa
Doamna Ermina a avut și momente mai puțin plăcute în casa Mireasa. De cele mai multe ori a fost înțeleasă greșit, așa cum s-a întâmplat și când s-a certat cu Claudia, de sărbători.
În emisiunea din 16 decembrie 2020, Claudia și doamna Ermina au fost din nou ”la cuțite”. Conflictul lor a început după ce iubita lui Ștefan a afirmat faptul că mătușa lui Ionuț a fost votată Mama Săptămânii datorită ei.
Doamna Ermina își susținea părerea aducând în discuție aluziile făcute de Claudia, la începutul competiției, la salariul modest al lui Ștefan.
La finalul emisiunii de miercuri, 16 decembrie 2020, Claudia i-ar fi spus ”rivalei” sale :”Mă despart de el și ți-l las ție”, făcând referire la Ștefan.
”Cum își permite o fată de 33 de ani să-mi spună mie că-mi lasă un băiat de 26?”, a spus ea.
Replica brunetei nu a întârziat să apară: ”Păi dacă dumneavoastră spuneți întruna că ”nu o să te asculte și nu o să meargă cu tine acasa”. Poate să meargă cu dumneavoastră. Dacă știți ce se întâmplă în sufletul lui Ștefan... eu ce să zic?! ”.
”Iar vrei să te victimizezi. Victima emisiunii. Votați victima emisiunii, vă rugăm. Greu de eliminat e aici”, a zis ironic doamna Ermina.