Horoscopul zilei 4 februarie 2021, prezentat de Bianca Nuțu la Neatza cu Răzvan și Dani. Informațiile momentului pentru zodii
Pentru unii energia se manifestă ca pasiune pură și magnetism, iar pentru alții aduce încrâncenări, lupte pentru putere și stări emoționale chinuitoare.
Publicat: Joi, 04 Februarie 2021, 08:53 | Actualizat: Joi, 04 Februarie 2021, 12:55Astfel, unii sunt cu gândul la idile, iar alții se luptă cu frici și cu relații toxice.
Berbec
Astăzi iei totul foarte personal și pui la suflet orice fleac. Predispoziția este să ascunzi sub preș ce nu ți-a convenit în ultima vreme, însă nu vei rezista mult până să dai în clocot.
Taur
Nu intra în panică dacă te cuprinde brusc o stare de nemulțumire și vezi doar ce merge prost într-un parteneriat, asociere sau mariaj. Fă tot posibilul să îți iei gândul de la probleme și focusează-te pe punctele forte.
Gemeni
Este ceva ce te deranjează fie la locul de muncă, fie legat de sănătatea ta. Ia în calcul că stresul și stările depressive nu fac altceva decât să pună paie pe foc și agravează situația.
Rac
Astăzi îți dă târcoale gelozia. Dacă relația este solidă și construită pe o bază sănătoasă, aproape că nici nu vei simți această influență astrală. În caz contrat, te zguduie puțin.
Leu
Orice s-ar întâmpla la tine acasă, ai vrea să spălați rufele în familie. De asemenea, deși tu spui că vrei tot ce-I mai bun pentru rudele tale, să știi că ei te percep ca fiind mult prea autoritar pentru gradul lor de toleranță.
Fecioară
Te poți aștepta la dialoguri aprinse și nu tocmai commode astăzi. Oscilezi între a spune tot ce simți și a păstra totul pentru tine. Pentru a avea o zi liniștită este de preferat să te bazezi în primul rând pe tine și să nu ai așteptări de la ceilalți.
Balanță
Atenția ta este îndreptată asupra finanțelor astăzi. Ești însă mai atașat decât de obicei de bunurile tale și poate că nu ai dispoziția necesară să împarți nimic cu nimeni, asta pentru că vrei totul pentru tine. În cazul în care ai pierdut niște bani, să nu îți fie teamă pentru că îi vei face la loc.
Pe aceeași temăScorpion
Astăzi ar trebui să profiți de energia de care dispui. Însă nevoile tale personale, dorințele tale, sunt cele mai importante și nu o să te simți deloc vinovat că te pui pe primul loc.
Săgetător
Pe parcursul zilei poți dezvolta tot felul de fobii și de frici nejustificate. Unii nativi au o stare inexplicabilă de anxietate, dar din fericire, trece repede.
Capricorn
Te frământă o situație ce are legătură cu un prieten sau poate cu planurile tale de viitor. Oricât ai încerca, astăzi nu ai nicio șansă să mulțumești pe toată lumea.
Vărsător
Ai primit o propunere, dar se pare că ești total dezinteresat. La locul de muncă ești foarte solicitat, nu neapărat mental, cât mai degrabă emoțional. Ori tu încerci să duci pe cineva cu zăhărelul, ori altcineva încearcă să te manipuleze.
Pești
Sunt foarte mulți nativi care de voie, de nevoie, o vor face astăzi pe detectivii și vor încerca să descopere cine îi sabotează. În cazul în care ești protagonistul unei povești de iubire la distanță, situația nu este deloc roz.