Prognoza Meteo, 15 septembrie 2020. Vreme frumoasă, cu cer variabil și temperaturi ridicate
Prognoza Meteo, 15 septembrie 2020. Frumoasa vecină de la Neatza cu Răzvan şi Dani, Ramona Olaru, prezintă cum va fi vremea.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 15 Septembrie 2020, 09:24 | Actualizat: Joi, 26 Noiembrie 2020, 11:17Vremea se menține frumoasă la început de săptămână, cu vânt ce va adia slab spre moderat, care va avea unele intensificări.
Mergem în partea de N-V a țării, mai exact în Maramureș unde încă de la primele ore ale dimineții soarele și-a făcut prezența, temperaturile vor ajunge până la 29 și 30 grade Celsius.
La fel și în Crișana, temperaturile sunt în creștere, astăzi, mercurul din termometre va urca până la 29-30 de grade Celsius.
Bănățenii au parte de o zi foarte călduroasă și un cer senin, se vor înregistra 32-33 de grade Celsius.
La fel și în Oltenia, nici nu zici că este început de toamnă! Soarele va fi prezent toată ziua! Oltenii vor avea parte de temepraturi între 32 și 33 de grade Celsius.
În centrul țării, mai exact în zona montană înaltă se vor semnala intensificări ale vântului, ceață dimineața și seara, iar temperaturile ajung până la 28 și 29 de grade Celsius.
Moldovenii vor avea parte de o zi plăcută, temperaturile se situează între 28-29 de grade Celsius.
Păstrăm o vreme frumoasă și în Dobrogea, chiar dacă mai rece decât în restul teritoriului! Temperaturile vor ajunge undeva la 27-28 de grade Celsius.
În Muntenia vom avea parte de temperaturi care ajung până la 29-30 de grade Celsius.
În București se vor înregistra 29-30 de grade Celsius