E.ON Energie România şi MOL România vor instala până la sfârşitul anului 40 de staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice
Până la sfârşitul anului 2020, prin proiectul NEXT-E, în România vor fi instalate 40 de unităţi de încărcare rapidă a maşinilor electrice, dintre care 19 de către E.ON Energie România, iar 21 de către MOL România.
Publicat: Vineri, 06 Martie 2020, 11:24 | Actualizat: Vineri, 06 Martie 2020, 11:41E.ON Energie România a anunţat vineri că a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în perimetrul staţiei de servicii MOL din Râmnicu Vâlcea, fiind astfel continuate lucrările pentru implementarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanţa – Bucureşti - Timişoara .
” Odată cu punerea în funcţiune a acestei noi staţii se continuă amplasarea unităţilor de încărcare pe ruta Constanţa – Bucureşti - Timişoara”, informează E.ON.
Până acum, E.ON Energie România a montat 15 staţii, dintre care şapte pe traseul Iaşi-Gheorgheni-Târgu Mureş, celelalte opt fiind în localităţile: Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), Bacău, Suceava, Adjud (jud. Vrancea) şi Bucureşti.
Staţia de încărcare de la Râmnicu Vâlcea are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată câte o staţie de tip fast charge 1x50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1x43 kW (curent alternativ conector Type 2), ce beneficiază de două locuri de parcare.
Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.
Până în prezent, prin intermediul staţiilor NEXT-E instalate de E.ON Energie Romania, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat aproximativ 22 mii de kWh de energie electrică şi au parcurs peste 120 de mii de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la staţiile din Suceava, Iaşi şi Roman.
Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.
Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include şase ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş – Alba Iulia.
Prin această iniţiativă, infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO 2 şi impact redus asupra mediului.
În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T).
În premieră, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine.
Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON România), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.
Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Foarte important, această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.
Sursa : news.ro