Cîţu: 152.000 de clienţi ai băncilor au beneficiat de amânarea ratelor cu până la 9 luni, însumând credite în valoare de 3,3 miliarde de lei
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, vineri, că până acum 152.000 de clienţi ai băncilor au beneficiat de amânarea ratelor cu până la 9 luni, însumând credite în valoare de 3,3 miliarde de lei.
Publicat: Vineri, 22 Mai 2020, 12:30 | Actualizat: Vineri, 22 Mai 2020, 13:02Florin Cîţu a avut,vineri, o întâlnire cu reprezentanţii sistemului bancar cu care a discutat mai multe aspecte, inclusiv amânarea ratelor de către persoanele fizice şi juridice.
”În acest moment, în baza OUG 37/ 2020, au beneficiat 152.000 de clienţi a sistemului financiar-bancar, însumând 3,3 miliarde de lei, totalul creditelor amânate până la nouă luni de zile. Este un program care a funcţionat foarte rapid, sistemul financiar-bancar s-a mobilizat şi foarte rapid a procesat toate cererile”, a afirmat, vineri, Florin Cîţu, la finalul întâlnirii.
Acesta a reamintit că perioada până la care poate fi solicitată amânarea ratelor a fost prelungită până în 15 iunie.
În 4 aprilie, Guvernul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare.
"Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi nouă luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020", preciza atunci Ministerul de Finanţe.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia Covid-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Normele exemplifică şi câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menţionând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu Covid-19, şi altele asemenea.
"Decizia de aprobare conţine şi numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată, şi se comunică debitorului în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată şi telefonic, cu respectarea obligaţiei creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcţie de opţiunea exprimată de debitor", a mai informat Ministerul de Finanţe.
Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.
Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului şi graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor, conform opţiunii exprimate de debitor. În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată rata de dobânda se menţine la nivelul prevăzut în contractul de credit iniţial încheiat între debitor şi creditor.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar. Graficul de rambursare a acestor plăţi se comunică în termen de cinci zile debitorilor şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.
În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuţi indici variabili, valoarea scrisorii de garanţie este determinabilă pe baza estimărilor creditorilor privind evoluţia indicilor variabili. Pentru efectuarea corecţiei valorii scrisorii de garanţie, până la data de 31 ianuarie 2021 creditorii au obligaţia comunicării FNGCIMM situaţia centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.
Criteriile de aprobare a solicitării de amânare pentru persoanele fizice se menţin şi în cazul celorlalte credite acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare. În aceste cazuri, însă, dobânda se va capitaliza la principal.
Pentru debitorii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, precum şi pentru debitorii care deţin profesii liberale şi profesii care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, creditorii vor aproba dacă activitatea a fost întreruptă total sau parţial ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieţei de desfacere, restrângerea numărului de angajaţi, diminuarea numărului de furnizori, şi altele.
Pentru celelalte firme, băncile vor aproba amânarea la plată dacă deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, sau certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020. De asemenea, băncile vor aproba solicitările dacă activitatea firmelor a fost întreruptă parţial sau total ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieţei de desfacere, restrângerea numărului de angajaţi, diminuarea numărului de furnizori s.a.
Facilităţile nu se acordă firmelor care se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Cu excepţia creditelor ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârşitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea iniţială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata ramasă până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea iniţială în cazul restructurării creditelor.
În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată se menţine rata de dobândă la nivelul prevăzut în contractul de credit iniţial încheiat între debitor şi creditor.
Sursa : news.ro