Antena

Premierul bulgar Boiko Borisov a cerut demisia miniştrilor Finanţelor, Economiei şi Internelor, pe fondul protestelor anti-corupţie

Premierul bulgar Boiko Borisov a cerut miercuri demisiiile miniştrilor Finanţelor, Economiei şi Internelor, pe fondul protestelor naţionale anti-corupţie care au zguduit Bulgaria în ultima săptămână, transmite Reuters.

Publicat: Joi, 16 Iulie 2020, 05:43 | Actualizat: Joi, 16 Iulie 2020, 10:18
Premierul bulgar Boiko Borisov a cerut miercuri demisiiile miniştrilor Finanţelor, Economiei şi Internelor, pe fondul protestelor naţionale anti-corupţie care au zguduit Bulgaria în ultima săptămână, transmite Reuters.

Borisov, care se află la putere în Bulgaria aproape neîntrerupt din 2009, a anunţat tot miercuri că va decide până la sfârşitul acestei săptămâni dacă cel de-al treilea guvern pe care îl conduce va rămâne în funcţie până la alegerile din primăvara anului viitor.

Mii de bulgari au cerut demisia premierului şi a procurorului şef, din cauza corupţiei la nivel înalt care a slăbit instituţiile statului şi a favorizat magnaţi puternici.

Socialiştii aflaţi în opoziţie, care au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului, şi preşedintele Rumen Radev, un critic vocal al lui Borisov, i-au cerut demisia şi crearea condiţiilor pentru alegeri anticipate.

Borisov a decis să ceară demisiile miniştrilor pentru a pune capăt speculaţiilor că sunt în cârdăşie cu partidul etnic turc MRF şi un membru influent al acestuia, omul de afaceri şi patron de media Delian Peevski, a anunţat partidul GERB într-un comunicat.

”Astfel de speculaţii au un impact negativ asupra partidului”, a anunţat GERB într-un comunicat.

Analiştii consideră improbabil ca demisiile să calmeze nemulţumirea publică şi cred că ar putea fi un semn că Borisov strânge rândurile partidului pentru viitoarele alegeri.

”Cu aceste demisii, Borisov va testa dacă tensiunile pot fi reduse, dar mai probabil este că încearcă să îşi poziţioneze partidul GERB pentru viitoarele alegeri”, a declarat Daniel Smilov, analist la institutul de cercetări independent Centrul pentru Studii Liberale.

Cei trei miniştri îşi vor prezenta demisiile joi, a anunţat guvernul într-un comunicat.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
premierul bulgar boiko borisov demisie ministri finante economie interne proteste anti-coruptie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei ANM a prelungit codul galben de vreme severă. Ploi torenţiale şi vijelii puternice în toată ţara, până luni seară
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Cum să integrezi uleiul CBD în rutina ta zilnică pentru relaxare și echilibru Kudika
Câte zile libere vor avea românii de Paște 2025? Calendarul minivacanței din aprilie Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de... Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Horoscopul primăverii în dragoste. Zodiile care au parte de iubire adevărată Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste