România, acuzată că ar fi blocat un transport de măşti destinate spitalelor italiene. Ce a transmis Ambasada Italiei la București
Ambasada Italiei a reacționat categoric, joi, la informațiile apărute în spațiul public cu privire la presupusa blocare a unui transport de măşti de protecţie ce ar fi trebuit să ajungă în Peninsulă.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 19 Martie 2020, 17:35 | Actualizat: Joi, 19 Martie 2020, 17:40Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că, în urma sesizării poliţiştilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 7 din 11.03.2020, Direcţia de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia şi conţineau 10.000 măşti chirurgicale, 17.000 măşti menaj, 400 măşti de unică folosinţă , 45 de costume de protecţie medicală, 400 de botoşi protecţie încălţăminte.
Întrebat de un reporter, ministrul de Externe al Italiei Luigi Di Maio a făcut o serie de acuzații grave la adresa României, scria Digi24.
Măşti italiene, cumpărate de noi, blocate în România. Ce se întâmplă în acest război al măştilor?
„Se întâmplă că în lume există ţări care ne ajută şi ţări care au decis să se gândească doar la ele. Noi îi denunţăm pe cei din urmă. Adică pe cei care ţin pentru ei măştile noastre.
Apoi, în alte cazuri, alertăm Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia Mondială a Comerţului că sunt ţări care îşi asumă acţiuni anticomerciale, pentru că dacă tu blochezi într-o vamă măştile cumpărate de o firmă care ne aparţine, deci nu de Guvern, ci de o firmă italiană, tu ai şi un comportament împotriva regulilor comerţului”, a replicat Luigi Di Maio, ministru de externe al Italiei, potrivit Digi24.
Joi, Ambasada Italiei la București a transmis, într-un comunicat făcut public, că dă asigurări că „statul român nu a făcut obiectul vreunei plângeri sau condamnări, nici măcar morale” de practică incorectă.
Referitor la informaţiile apărute în articolul „Italia acuză România de practici incorecte pentru că i-a blocat un transport de măşti de protecţie”, Ambasada Italiei în România ţine să sublinieze că „iniţiativele contrarii dreptului internaţional vor fi denunţate oriunde vor avea loc”.
De asemena, misiunea italiană „precizează că nicio activitate atribuibilă statului român nu a făcut obiectul vreunei plângeri sau condamnări, nici măcar morale” de practici incorecte privind blocarea vreunui transport de măşti de protecţie.
„Din contră, suntem siguri de colaborarea autorităţilor române în urmărirea eventualelor operaţiuni ilegale comise de oricine pe teritoriul său şi le mulţumim pentru aceasta”, reacţionează Ambasada Italiei la Bucureşti într-un comunicat publicat joi.
Autorităţile române au anunţat, săptămâna trecută, că se suspendă pentru o perioadă de 6 luni distribuţia în afara teritoriului României a medicamentelor si a tuturor produselor sanitare care au legatura cu prevenirea, diagnosticarea si tratamentul pentru COVID-19.