Spania şi Portugalia suspendă turismul dintre cele două ţări, din cauza coronavirusului
Spania şi Portugalia vor suspenda activităţile de turism dintre cele două ţări, începând de luni, pentru a limita răspândirea coronavirusului, a declarat duminică premierul portughez Antonio Costa, transmite Reuters.
Publicat: Luni, 16 Martie 2020, 07:33 | Actualizat: Luni, 16 Martie 2020, 09:43Costa a declarat reporterilor că restricţiile de călătorie vor garanta libertatea de mişcare a bunurilor şi vor proteja drepturile muncitorilor, dar că ”trebuie să fie restricţionate călătoriile pentru turism sau petrecerea timpului liber”.
“În următoarele luni nu va exista turism între Portugalia şi Spania”, a spus ministrul.
În Spania există 7.753 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 288 de decese. În Portugalia, numărul cazurilor a depăşit 170, dar nu a avut loc vreun deces.
Sursa : news.ro