Antena

Calendar ortodox august 2020. Care sunt principalele sărbători religioase

În luna august creștinii ortodocși sărbătoresc trei mari sărbători. Tot în august este una dintre marile sărbători creștine, începe și postul Sfintei Mării.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 21 Iulie 2020, 15:51 | Actualizat: Marti, 21 Iulie 2020, 15:51
În luna august creștinii ortodocși sărbătoresc trei mari sărbători. Tot în august este una dintre marile sărbători creștine, începe și postul Sfintei Mării.

Potrivit calendar ortodox 2020, luna august aduce credincioșilor ortodocși trei mari praznice marcate cu cruce roșie. Prima sărbătoare importantă din luna august este Schimbarea la față a Domnului (6 august), urmată de Adormirea Maicii Domnului (15 august) și Tăiarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 iulie 2020).

Ce trebuie să faci în ziua de Rusalii! Superstiții din popor, pe care nu trebuie să le ignori la sarbătoarea Pogorârea Sfântului Duh!

Luna august începe cu instrarea în Postul Adormirii Maicii Domnului, lăsându-se sec încă de pe 31 iulie 2019. Acest post este rânduit de către BOR pentru a aduce aminte de importanța Sfintei Fecioare și de postul cu care ea s-a pregătit să treacă la cele veșnice. Postul Admormirii Maicii Domnului începe anual pe 1 august ș durează până la Sărbătoarea Admormirii(15 august).

Când începe postul Sfintei Mării

Postul Adormirii Maicii Domnului reprezinta unul dintre cele mai importante posturi pe care credinciosii trebuie sa le tina de-a lungul anului. Ca durata, acesta este mai scurt doar decat Postul Paștelui si cel al Crăciunului. Postul Postul Adormirii Maicii Domnului începe de regula la data de 1 august si ține doua săptămâni (1-15 august).

Lăsata secului are loc pe 31 iulie insa, in cazul in care aceasta zi pica miercurea sau vinerea, se lasa secul in cursul serii zilei de 30 iulie iar postul incepe pe 31 iulie.

Rugăciunea care se rostește de Rusalii și care te va feri de necazuri și boală

Traditional, acest post mai poarta denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei, fiind postul care pregateste crestinii ortodocsi de cele doua praznice extrem de importante care au loc in luna august: Schimbarea la Fata, care are loc pe 6 august si Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare praznuita de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 15 august.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu se rezumă la infranarea de la anumite alimente, ci, mai degraba, de la toate lucrurile care ne despart de bunul Dumnezeu. Nu este suficient abtinerea de la anumite alimente, ci ar trebui sa ne oprim din savarsirea de pacate. În această perioadă credincoșii nu ar trebui sa fie mâhniti de faptul ca nu vor consuma alimente de “dulce”, deoarece prin refuzul consumarii acestor alimente ne vom putea bucura de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi.

Whatsapp LinkedIn
calendar ortodox 2020 calendar ortodox 2020 august sfanta maria sarbatori religoase sarbatori religoase august 2020 posturi 2020
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Maria, Regina României e producția bazată pe fapte reale, cu Roxana Lupu în rolul principal. Urmărește filmul istoric românesc disponibil în AntenaPLAY.
Stirile zilei După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie: "Nu pot să vând produse de calitate proastă"
Citește și
Calendar ortodox, 8 iulie. Sf. Epictet și Astion, viața și faptele lor de credință
A zidit credință întru mulți ani pe plaiurile preaiubite ale Moldovei: "Io Ștefan Voievod, din milă...
Calendar ortodox, iulie 2020. Care sunt principalele sărbători religioase
Înălțarea Domnului 2020. Până când salutăm cu „Hristos S-a Înălțat”?
Video recomandate
Video
Citește și
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Sunt două explicaţii mari!” De ce se bucură Piedone de un sprijin atât de mare în rândul alegătorilor? Libertatea.ro
Luptele din spatele ușilor închise: cine se opune planului SUA de a confisca rezerve valutare rusești de 260... Ziare.com
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Pască fără aluat, dar cu 500 g de brânză. Oricine poate să o prepare în doar 10 minute HelloTaste.ro
Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Gemenii au numai reuşite, Scorpionii au parte de un nou început Antena3.ro
Ce se întâmplă după ce te lași de fumat. Experții au dezvăluit schimbările care au loc în corp useit
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit cu o pereche și a comandat două. Cum... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Moneda de 1 ban care îți poate aduce bani frumoși peste noapte. Caut-o acum prin sertare, sigur o mai ai Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Rezultate LOTO 6/49 sâmbătă 4 mai 2024. Numerele câştigătoare la tragerile speciale loto de Paşte Observator
Ce sunt aftele și cum apar. Specialiștii MediCOOL au oferit cele mai clare răspunsuri MediCOOL
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare HelloTaste
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc? ProSport
Cu cât a ajuns să se vândă un miel întreg în piețele din București. Prețul este IREAL! Gandul
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani CanCan
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor DeParinti
Rihanna a vorbit despre avantajele de a fi mamă de băiat: „Pot să fiu oricât de dezinvoltă vreau” ZUTV
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care poți apela UseIT
Pastă de ouă fierte. Rețetă de aperitiv rapid și gustos Hello Taste
Ultimele știri
Alertă ANM! Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe. Ce precizări au făcut meteorologii
Prognoza meteo 6 mai 2024. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
Cât de mult a crescut fiica Adelinei Pestrițu. Imagine rară cu Zenaida într-o rochie albă. Cu cine seamănă fetița
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
O mireasă s-a oripilat atunci când a descoperit ce cadou a putut să îi facă soacra pentru noaptea nunții. Ce a dezvăluit
Cum s-a pozat Brigitte Pastramă într-o ținută cu decolteu abisal. Cât de mult s-a schimbat soția lui Florin Pastramă
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Miruna de la Mireasa, prima imagine cu iubitul. Cum arată bărbatul care seamănă cu fostul ei soț, Cosmin din emisiune
O bucată de carne a început să se miște și a căzut singură de pe masă. Clientul unui restaurant a filmat totul
Mireasa, sezonul 9. Valentin i-a povestit Elenei despre o fostă relație. Ce detalii a scos la iveală tânărul
Mai multe