Antena Căutare

Ce trebuie să faci în ziua de Rusalii! Superstiții din popor, pe care nu trebuie să le ignori la sarbătoarea Pogorârea Sfântului Duh!

Rusaliile, la fel ca orice altă sărbătoare creștină atrage după ea numeroase obiceiuri, practicate din vechime în popor, dar și superstiții, care au diverse scopuri.

Obiceiuri si superstitii de Rusalii

Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. De Rusalii, atât creștinii ortodocși, cât și cei greco-catolici, sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că se prăznuiește la cincizeci de zile după Paște.

Această sărbătoare este cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliilor, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

De asemenea, aceasta este considerată și ziua întemeierii Bisericii creștine. Până la sfârşitul secolului al IV-lea Cincizecimea, numită așa tocmai pentru că Rusaliile sunt la 50 de zile după Înviere, era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, cele două sărbători au fost separate, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Conform Bibliei, în momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe apostoli. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Apoi, aceștia au ieşit în toată lumea, propovăduind creștinismul.

Articolul continuă după reclamă

Obiceiuri de Rusalii

Fiind o sărbătoare importantă, sunt și foarte obiceiuri populare și tradiții de Rusalii. Pentru a marca sărbătoarea Rusaliilor, Biserica oficiază, de obicei, ample slujbe în Duminica și Lunea de Rusalii. Semnificația frunzelor de nuc, de Rusalii

La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. F

runzele de nuc de Rusalii au ca semnificație limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi casele și icoanele. Asta pentru că, în credința populară, ramurile au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

Ce este și ce nu este bine să faci de Rusalii. Superstiții din popor

Există multe susperstiții legate de Rusalii. Unele dintre acestea au legătură cu teama de spiritele rele.

Potrivit suspertisțiilor, de Rusalii este bine să porți asupra ta frunze de nuc sau de tei, sfințite la biserică, pentru a fi ferit de spiritele rele.

În Duminica Rusaliilor, preotul şi enoriașii din comunitate merg pe câmp şi săvârşesc sfeștania , și sfinţirea mică a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc apoi semănăturile câmpului. Se ung ușile cu usturoi pentru ca așa casa va fi păzita de rele si ghinion tot restul anului. Și ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sărbătoare.

Se crede că teiul ferește gospodăriile de grindina sau de duhurile rele de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfințesc la Biserica, iar credincioșii le iau acasă si le pun la icoane.

În multe zone din țară, în cea de-a doua zi de Rusalii, există obiceiului ”spălatului pe picioare” cu pelin. Se crede că această practică are rolul de a aduce sănătate și de a feri de spiritele rele. Una dintre superstițiile legate de Rusalii, la fel ca și de alte sărbători creștine, este aceea că nu trebuie să speli și nici să muncești în aceste zile.

De Rusalii nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece, conform miturilor populare, te poți întâlni cu spiritele rele. Începând cu ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni, se culeg ierburile de leac.

Rugăciunea care se rostește de Rusalii și care te va feri de necazuri și boală... Ce spune luna nașterii despre tine! Ce născuți în ianuarie sunt persoane ambițioase...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x