Care a fost primul: oul sau găina? Răspunsul oamenilor de știință care a creat controverse
În urma celor mai recente cercetări, oamenii de știință susțin că au descoperit în sfârșit răspunsul la una dintre cele mai disputate întrebări din toate timpurile: ce a fost primul, oul sau găina?
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 30 Iunie 2023, 14:41 | Actualizat: Vineri, 30 Iunie 2023, 16:25Ei bine, după ce, de-a lungul anilor, până și cercetătorii au intrat în „joc” și și-au dorit să găsească răspunsul, clipa mult așteptată a sosit. Așa cum era de așteptat, descoperirea lor a stârnit multe reacții și controverse. Iată despre ce este vorba.
După mulți ani, rezolvarea acestei „enigme” pare să prindă tot mai mult contur. O echipă de la Școala de Științe ale Pământului a Universității din Bristol din Marea Britanie a reușit să ofere un răspuns.
Pe aceeași temăCare a fost primul: oul sau găina? Răspunsul oamenilor de știință
Deși se crede că găinile din ziua de astăzi sunt descendentele dinozaurilor, iar aceștia nu dădeau naștere puilor vii, ci depuneau ouă, o altă descoperire neașteptată a fost făcută. Cu milioane de ani în urmă, înainte ca dinozaurii să fi existat, se crede că existau alți „strămoși” din care găinile au putut evolua - o specie de reptilă care nu ar fi depus, de fapt, ouă.
Studiul, publicat în Nature Ecology & Evolution, a arătat cum echipa de oameni de știință a studiat 51 de specii fosilă și 29 de specii vii și le-a împărțit în două categorii pentru examinare: ovipare (care depun ouă) și vivipare (care nasc pui vii).
Ce au descoperit cercetătorii
S-a constatat că primii strămoși ai găinilor erau vivipari - au dat naștere puilor vii și nu au depus ouă. Cercetătorii au căzut de acord că această descoperire este una deosebit de remarcabilă. Practic, la vremea respectivă, se pare că nașterea unui pui viu era mai sigură decât depunerea unui ou, astfel că natura i-a ajutat să se adapteze în acest mod.
Pe aceeași temăProfesorul Michael Benton, de la Universitatea din Bristol, a explicat că descoperirea lor a schimbat clasica idee potrivit căreia reptilele depuneau inițial doar ouă. Iar liderul proiectului, profesorul Baoyu Jiang, a declarat: „Această viziune standard a fost contestată. Biologii au observat că multe șopârle și șerpi prezintă o strategie de reproducere flexibilă în ceea ce privește oviparitatea și viviparitatea. Uneori, speciile strâns înrudite prezintă ambele comportamente.”
Așadar, se pare că pentru moment, oamenii de știință sunt de părere că, în urma celor mai recente cercetări, găina ar fi fost cea care a apărut prima, iar apoi, odată cu evoluția, aceasta a dat naștere puilor prin ouă, potrivit Unilad.com.