Tess Robison a aflat că suferă de o boală gravă datorită cățelușei ei. Cum s-a întâmplat totul
Tess Robison susține că datorită cățelușei ei, a aflat că are o boală gravă și a început rapid tratamentul. Poate că dacă nu s-ar fi întâmplat așa, lucrurile ar fi fost grave.
Publicat: Vineri, 03 Septembrie 2021, 11:11 | Actualizat: Vineri, 03 Septembrie 2021, 13:01Daily Mail a relatat povestea lui Tess Robison.
Tess Robison a aflat că suferă de o boală gravă datorită cățelului ei. Cum s-a întâmplat totul
Tess Robison are 41 de ani, locuiește în South Shields, South Tyneside, și lucrează la un coafor. Pe cățelușa ei, o chihuahua pe nume Lola, o are de când era doar un pui.
La un moment dat, ea s-a confruntat cu dureri de spate și cu balonări, dar s-a gândit că acestea din urmă sunt cauzate de unele alimente la care are intoleranță. Nu avea idee că în interiorul ei crește o tumoră.
Într-o zi, cățelușa s-a suit pe abdomenul stăpânei ei și a început să sară, moment în care în zona stomacului femeii a apărut o umflătură, ca un nodul. Tess s-a speriat și a mers în scurt timp la un medic specialist. Ulterior, a descoperit că are cancer la ovare în stadiul III.
Tess: "Cred că Lola, cățelușa mea, chiar mi-a schimbat viața"
Femeia a povestit, conform Daily Mail: "Timp de câteva săptămâni, Lola a stat pe abdomenul meu și se uita în ochii mei".
Tumora lui Tess măsura 12 centimetri când a fost descoperită. Arăta de parcă ar fi fost însărcinată în patru luni, destul de ciudat, însă, ea fiind și foarte slabă. Tess, care acum e în recuperare, a mai spus: "Știu că pot fi foarte intuitivi câinii, dar tot mi s-a părut ieșit din comun".
"Într-o zi, când sufeream de dureri deosebit de rele, ea a sărit puternic pe stomacul meu. Durerea a fost diferită de data asta, apoi a apărut umflătura. M-am dus imediat să o verific. Am fost devastată de diagnostic, dar cel mai important este că am putut să primesc tratamentul de care aveam nevoie".
Pe aceeași temăTess nici nu vrea să se gândească la ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi descoperit afecțiunea gravă mult mai târziu. "Probabil că mai târziu ar fi fost prea târziu. Cred că Lola, cățelușa mea, chiar mi-a salvat viața".
Tess face chimioterapie, a trecut deja printr-o histerectomie completă (intervenția chirurgicală de extirpare a uterului) și așteaptă să vadă ce se va întâmpla mai departe.
"N-am fost niciodată o persoană mohorâtă sau urâcioasă și nu o să fiu niciodată. Am de gând să lupt până în pânzele albe, mai am atât de multe de făcut. Vreau neapărat să ajung în New York și Las Vegas. Nu sunt genul de persoană care se plânge tot timpul", a mai spus Tess. "Sunt încrezătoare în ceea ce privește viitorul meu".
Ea și soțul ei, Paul, în vârstă de 34 de ani, nu au copii, dar se gândesc să adopte unul.