Un avion civil a intrat neautorizat în spaţiul aerian al României. Ce s-a întâmplat și despre ce a fost vorba
Ministerul Apărării anunţă, miercuri seară, că o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălţime spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 09 Iunie 2022, 12:08 | Actualizat: Joi, 09 Iunie 2022, 15:23Aeronava nu a manifestat un comportament ostil sau periculos, dar nici nu a răspuns interogărilor radio şi nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare.
O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălţime spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei
Aeronava a fost interceptată iniţial în spaţiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forţelor Aeriene Ungare. Ulterior, aeronava a fost însoţită de aeronave militare americane, române şi bulgare.
Pe aceeași temă”O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălţime spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei, în seara zilei de 8 iunie. Precizăm că aeronava în discuţie, care a evoluat în spaţiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeş - Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos.
În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio şi nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaţionale”, a transmis, miercuri seară, MInisterul Apărării.
Potrivit news.ro, din datele disponibile la acest moment, aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debreţin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat şi fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder.
”Aeronava a fost interceptată în spaţiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forţelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio şi nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare”, a mai precizat sursa citată.
Ministerul explică, de asemenea, că, în jurul orei 17.49, aeronava a intrat în spaţiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoţită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România şi Ungaria.
La ora 17.58 aeronavele maghiare s-au întors către bază, ţinta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Feteşti, care se aflau în misiune de patrulare în spaţiul aerian al României.
”Misiunea celor două aeronave americane a fost similară, de interogare radio, identificare vizuală şi escortare a aeronavei ţintă. La ora 18.36, aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire pe Baza 86 Aeriană, misiunea de poliţie aeriană fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, decolate de pe aceeaşi bază aeriană”, a mai transmis MInisterul Apărării.
De asemenea, instituţia precizează că aeronavele militare române au interceptat aeronava-ţintă la ora 18.42 şi au continuat misiunea de interogare şi escortare.
”Aeronava ţintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio şi semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute şi spaţiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin şi Korbovo. În jurul orei 19.09, aeronava-ţintă a traversat în spaţiul aerian al Bulgariei. Cele două aeronave F-16 române au încheiat misiunea de poliţie aeriană şi au aterizat la Feteşti în jurul orei 19.46”, se mai arată în comunicat.
Autorităţile bulgare investighează, la acest moment, la sol, zona ultimei poziţii cunoscute a ţintei, pentru identificarea aeronavei şi stabilirea detaliilor.