Antena

Vila familiei nobiliare Potoczky, estimată la peste două milioane de euro, scoasă la vânzare

Vila din Târgu Mureş a familiei nobiliare Potoczky, estimată la peste 2 milioane de euro, este scoasă la vânzare prin Artmark Historical Estate.

Publicat: Sambata, 04 Aprilie 2020, 15:55 | Actualizat: Sambata, 04 Aprilie 2020, 16:00
Vila familiei nobiliare Potoczky, estimată la peste două milioane de euro, scoasă la vânzare

Vila cu 21 de camere şi 9 băi a fost finalizată în 1912 şi dispune de un teren de 1.200 de metri pătraţi.

Situată în centrul oraşului Târgu Mureş, Vila Potoczky datează de la începutul secolului XX, când Peter Potoczky s-a ocupat de extinderea şi modernizarea casei la forma de astăzi.

Familia nobiliară Potoczky, cu un rol important în istoria Poloniei, începând din secolul XV acest nume fiind unul des întâlnit printre importanţi conducători militari sau politicieni de prim rang ai ţării. Între castelele şi palatele construite de membrii familiei se numără cele din Jablonna, Krzeszowice, Lemberc, Ursynow şi cel din centrul oraşului Varşovia. După răscoala din 1830, în Polonia aflată sub comandă rusească s-a dat sentinţa pentru condamnarea la moarte sau pentru confiscarea bunurilor a 286 de nobili. Acesta a fost momentul când o mare parte a familiei Potoczky a reuşit să părăsească ţara şi sa se stabilească în Franţa şi în Transilvania.

În restaurarea şi modernizarea casei Potoczky un important rol l-a avut Radó Sándor, în timp ce ornamentele florale de pe faţada clădirii sunt opera arhitectului Sándi Gyula.

Clădirea are formă de L, cu o faţadă masivă la strada principală şi o curte interioară, având patru niveluri: subsol, parter, etaj şi mansardă.

Faţada clădirii este marcată de un pavilion central proeminent, care îi conferă greutate şi echilibru, dar scoate în evidenţă şi ornamentaţia cu pronunţat caracter Art Nouveau.

La mijlocul secolului XX, casa a fost naţionalizată şi au fost dezvoltate 17 locuinţe sociale. Descendenţii familiei Potoczky au recuperat clădirea în anii 1990, după câţiva ani de litigii şi au demarat o renovare majoră a întregii clădiri în 2007, care a fost finalizată în vara anului 2012. Actualii proprietari s-au ocupat de consolidarea şi renovarea integrală a clădirii, care se află astăzi într-o stare foarte bună.

Clădirea poate fi folosită ca hotel, clădire de birouri, spaţiu comercial, sediu de firmă, clinică medicală sau pentru locuit (apartamente).

Tot în judeţul Mureş, în Sighişoara, este scoasă la vânzare Casa cu cerdac, cu un preţ de pornire de 330.000 de euro.

Finalizată în 1900, casa are 11 camere şi 9 băi şi dispune de un teren de 950 de metri pătraţi.

Aflată la aproximativ 700 m de Cetatea Medievală, Casa cu Cerdac a fost complet renovată şi transformată în pensiune în anul 2016.

Sursa: News.ro

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
vila familie nobiliara potoczky scoasa la vanzare
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi afectat grav
Videoclipul zilei
Citește și
Dan Diaconescu are probleme financiare. Cum și-a pierdut vila de 2 milioane de euro din Primăverii
Oana Roman se gândește să-și vândă vila din Tunari, după ce Marius Elisei a plecat de acasă:...
Vlăduța Lupău și Adi Rus s-au mutat în noua vilă. Cum arată camera copilului: „Nu ne-am mutat...
Cum arată casa Irinei Lepa. Dressing cu zeci de rochii și blănuri de lux
Video recomandate
Video
Citește și
Filme de Crăciun pe care să le urmărești cu familia în 2024. Producții pe care nu trebuie să le ratezi Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
S-a semnat contractul de finanțare pentru cel mai spectaculos domeniu turistic care se construiește în Banat.... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Claudia Puican a apelat la fertilizare în vitro pentru a rămâne însărcinată. Artista și Armin Nicoară vor... Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piftie de curcan. Rețeta unui preparat tradițional pentru sărbători HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
O specie considerată dispărută a reapărut în apele Patagoniei. Nu a mai fost văzută acolo de 100 de ani useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2024. Peștii au parte de momente de liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
5 zodii care au înțelepciune de vrăjitoare Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre? Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Cât costă trei zile de vacanţă la mare, în regim all inclusive, de Crăciun. Turiştii sunt aşteptaţi cu mese... Observator
De ce poftele alimentare cresc mult de sărbători. Ce se întâmplă în această perioadă MediCOOL
Rulouri din carne de porc cu ciuperci, în sos de vin alb HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER Gandul
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat... CanCan
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă DeParinti
Justin și Hailey Bieber au fost fotografiați în aeroportul din Los Angeles. Cei doi îndrăgostiți s-au întors... ZUTV
Modelul AI care te poate proteja de recunoașterea facială, potrivit experților. Cum funcționează Chameleon UseIT
Brăduți de Crăciun din biscuiți cu sos de ciocolată. Rețetă simplă Hello Taste