Antena

Predoiu: E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, aşa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la şedinţa CSM, că decizia CEDO în cazul fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi ar merita să fie discutată pe larg. "E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, aşa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe", a spus el.

Publicat: Joi, 14 Mai 2020, 14:47 | Actualizat: Joi, 14 Mai 2020, 16:29
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la şedinţa CSM, că decizia CEDO în cazul fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi ar merita să fie discutată pe larg. "E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, aşa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe", a spus el.

"Eu nu doresc să combat frumoasa şi seducătoarea expunere teoretică făcută cu privire la drepturi şi libertăţi fundamentale, precum şi la nevoia socială şi individuală de protecţie a acestora. Am toată consideraţia pentru aceste drepturi şi înţeleg rolul lor fundamental într-o lume liberă. Cu atât mai mult în perspectiva unui viitor dominat de tehnologie. În egală măsură, am toată empatia pentru orice persoană nedreptăţită în procese civile sau penale", a afirmat Cătălin Predoiu, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, conform unui comunicat transmis de Ministerul Justiţiei.

El a continuat spunând că legea română oferă căi procedurale pentru constatarea acestor încălcări şi repararea prejudiciilor, iar dacă sistemul judiciar român nu reuşeşte, există şi CEDO.

"Inclusiv recent, CEDO a dat câştig de cauza fostului Procuror Şef DNA. Subiectul ar merita o discuţie mai pe larg. E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, aşa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe. Deci, sus drepturile şi libertăţile, de acord! Dar nu pot fi de acord cu instrumentalizarea acestor valori fundamentale pentru a culpabiliza instituţii în afară cadrului legal al competenţelor instituţionale sau de o manieră părtinitoare. S-a precizat în susţinerea cererii că scopul nu ar fi reevaluarea deciziilor, dar contrazice ce scrie în cerere, citez aproximativ, «pentru a aprecia, în ce măsură a fost afectat caracterul echitabil al procedurilor judiciare derulate»", a spus Predoiu.

El s-a întrebat dacă CSM e garant sau evaluator?

"Care este temeiul legal pentru a aprecia caracterul echitabil al procedurilor judiciare? Eu cred că CSM nu este competent cu o astfel de procedură şi ar trebui să votăm cererea şi pe competenţă, şi pe fond. S-a invocat, de asemenea, în susţinerea cererii şi numărul mare de achitări. Cred că trebuie să fim riguroşi. La ce număr vă referiţi când vorbiţi de achitări? Cele prezentate luni de zile pe surse cu cifre exagerate şi mediatizate excesiv pentru distrugerea credibilităţii unei instituţii cheie a statului român? Sau cele provocate de impactul deciziilor CCR, care au eliminat prin efecte întregi probatorii compromiţând sute de dosare instrumentate corect de procurori potrivit legii în vigoare la data inculpării ? Sau achitările provocate de dezincriminările operate cu vinovăţie, cel puţin în politică, de o fostă şi prezentă majoritate parlamentară? Subliniez, pentru a evita răstălmăcirile, că nu trebuie interpretată această susţinere ca un atac la CCR sau instanţe, ci doar subliniez că în analiza statisticii achitărilor înregistrate de DNA, trebuie să ţinem cont în mod obiectiv de efectele unor decizii pronunţate de CCR care au condus implicit la înlăturarea procedurală a unor probe din dosare", a adăugat Predoiu.

Potrivit acestuia, susţinerea potrivit căreia cererea tinde să constate dacă e nevoie de modificări legislative sau sunt vulnerabilităţi pare inocentă, dar el a constatat de-a lungul timpului că este vorba de o "adevărată ostilitate instituţională" la adresa DNA.

"Şi mă întreb ce-a deranjat, în general, la DNA în unele cercuri societale, faptul că a înregistrat şi achitări, aşa cum înregistrează orice parchet din lume sau faptul că de multe ori a lovit în plin centre organizate de corupţie. Dacă am face o paralelă cu actul juridic civil în care vorbim de o cauză imediată şi o cauză finală, tot aşa şi această cerere are o cauză imediată şi o cauză finală. Cauza finală a actului este decredibilizarea DNA sau cel puţin a unei anumite perioade din activitatea DNA. Întrebarea este, dincolo de competenţele funcţionale pentru evaluări jurisprudenţiale, dacă o simplă statistică, eventual şi manipulată, poate conduce la o concluzie corectă. În concluzie, eu cred că nu e cazul să transformăm CSM într-o inchiziţie la adresa DNA, o instituţie care, cu plusuri şi cu minusuri, ca orice instituţie, a dat lovituri serioase corupţiei din societate, a adus servicii societăţii şi cetăţenilor, dovadă că ani de zile DNA s-a aflat în vârful încrederii publicului în instituţii, acolo unde ar trebui să ajungă şi CSM cândva", a conchis Predoiu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
ministrul justiţiei cătălin predoiu tacere asurzitoare csm inalt fost magistrat incalcate drepturile
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Videoclipul zilei
Citește și
Cătălin Predoiu a demis întreaga conducere a Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, în legătură cu...
Predoiu, aviz negativ după audieri: Probabil trebuie să ne cerem scuze că avem bune relaţii cu...
Predoiu: Aş fi găsit o cale să îmi exprim părerea, dacă aş fi considerat că preşedintele ar trebui...
Predoiu, după ce a fost rugat să trimită copia avizelor pentru cele 25 de OUG: Aceste avize pot fi...
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste