Şedinţă la Palatul Cotroceni pe tema măsurilor pentru gestionarea epidemiei de coronavirus
O nouă şedinţă pe tema măsurilor pentru gestionarea epidemiei de coronavirus are loc luni la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis urmând să discute cu premierul Ludovic Orban, cu miniştrii Finanţelor, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Apărării Naţionale, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, ministrul Sănătăţii, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat.
Publicat: Luni, 06 Aprilie 2020, 08:51 | Actualizat: Luni, 06 Aprilie 2020, 11:07Şedinţa preşedintelui Klaus Iohannis cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat Raed Arafat, pentru evaluarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 este programată la ora 12:00
După discuţii, preşedintele va face o declaraţie de presă.
Întâlnirea are loc cu câteva ore înaintea şedinţei de Guvern în care sunt aşteptate noi măsuri în contextul pandemiei de COVID- 19, inclusiv cea referitoare la bonusuriel medicilor implicaţi în tratarea pacienţilor infectaţi.
Sursa : news.ro