Amenda uriașă primită de o femeie din Caraș-Severin, după ce și-a abandonat pe stradă pisica rănită. La ce sumă ajunge penalizarea
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Caraș-Severin au fost sesizați că o pisică ar fi fost abandonată pe stradă. Ce a urmat apoi
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 12 Iulie 2023, 14:53 | Actualizat: Vineri, 14 Iulie 2023, 13:22O femeie în vârstă de 43 de ani din Municipiul Reșița a fost amendată cu o sumă record, după ce și-a abandonat animalul de companie în stradă. Potrivit informațiilor făcute publice de autorități, pisica rănită a fost găsită pe stradă, într-o pungă de plastic. Gestul a costat mult pe aceasta, care acum e bună de plată.
Ce amendă a primit femeia din Caraș-Severin care și-a abadonat pisica rănită
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Caraș-Severin s-a deplasat strada Libertății din Reșita, după ce au fost sesizați că o pisică ar fi fost abandonată pe stradă. În urma verificărilor, forțele de ordine au identificat persoana care a abandonat animalul de către o femeie, în vârstă de 48 de ani, transmite mediafax.ro.
Astfel, femeia care a abandonat, pe stradă, o pisică rănită, a fost sancționată de cei de la Protecţia Animalelor, cu 12.000 de lei, fiind suma maximă prevăzută de lege.
„O femeie de 48 de ani, din Reşiţa, care a abandonat astăzi, pe stradă, o pisică rănită, a fost sancţionată cu amendă de 12.000 de lei. Azi, în jurul orei 10:30, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizati despre faptul că o pisică rănită zăcea abandonată pe strada Libertăţii din Reşiţa, într-o pungă de plastic. Imediat, poliţiştii au început verificările şi au identificat persoana care a abandonat animalul, fiind vorba despre o femeie de 48 de ani, din Reşiţa. Pentru fapta comisă, a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 12.000 de lei”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Pe aceeași temăUlteror, pisica a fost încredinţată unei asociaţii pentru protectia animalelor, care în continuare se va ocupa de tratarea şi îngrijirea ei.
Cu doar o zi în urmă, o altă femeie din localitatea Istrău, judeţul Satu Mare, a primit tot o amendă de 12.000 de lei după ce şi-a abandonat câinele bolnav, într-un şanţ, informează luni reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare-Biroul pentru Protecţia Animalelor, au fost sesizaţi despre faptul că un animal ar fi fost găsit abandonat, într-un şanţ aflat între localităţile Istrău şi Crişeni. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, aceştia au identificat un animal din specia canină, care se afla într-o stare gravă de sănătate. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că animalul este microcipat şi au reuşit identificarea proprietarului, fiind vorba despre o femeie din localitatea Istrău, care şi-ar fi recunoscut fapta”, precizează informarea IPJ Satu Mare.
Pe aceeași temă