Raed Arafat, despre coronavirus: "Nu are tratament și nu există vaccin"
Infecția cu coronavirus nu are tratament și nici nu există un vaccin specific, tratamentul fiind simptomatic, a afirmat, duminică seara, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, specificând că acest tip de virus poate suferi mutații.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 24 Februarie 2020, 08:17 | Actualizat: Luni, 24 Februarie 2020, 12:38- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Infecția cu coronavirus nu are tratament și nici nu există un vaccin specific, tratamentul fiind simptomatic, a afirmat, duminică seara la Antena3, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, el arătând că acest tip de virus poate suferi mutații.
„Coronavirsul nu are tratament. Și nici nu există vaccin. Se tratează simptomatic. Dacă se agravează situația, se apelează la Terapie Intensivă. Se recomandă ca cei care au simpotme să nu se trateze singuri, să nu ia antibiotice. Nu avem un vaccin pentru el. Când vom avea vaccin, se va putea reduce la maximum răspândirea lui. Nu știm dacă nu se va schimba ca și comportament și ca impact. Pe parcurs, poate suferi mutații. Manifestarea sau impactul poate fi mai serios”, a spus doctorul Raed Arafat, la Antena 3.
Conform sursei citate, coronavirusul nu se manifestă ca o gripă obișnuită.
„Nu este sigur 100% că dacă v-ați format imunitatea împotriva lui, să nu-l mai luați încă o dată. Fiind un virus nou, sunt multe studii în realizare. Noi știm că se transmite pe calea aerului, dar sunt studii care verficiă dacă nu se transmite prin salivă sau altceva”, a subliniat Arafat.
De asemenea, doctorul a făcut apel către cetățeni să recurgă la măsurile de igienă impuse pentru a împiedica răspândirea virusului. Arafat a recomandat spălarea cât mai des a mâinilor, folosirea dezinfectantelor și a măștilor medicinale în locurile aglomerate și prezentarea imediată la medic laapariția oricărui simptom.