Bărbat care a avariat mai multe maşini parcate în Sectorul 4, iar apoi a lovit un poliţist, imobilizat şi dus la audieri, ulterior el fiind internat
Un bărbat care a provocat distrugeri mai multor maşini parcate pe o stradă din Sectorul 4, iar apoi a devenit agresiv şi a lovit un poliţist a fost imobilizat şi dus la audieri, ulterior fiind internat într-o unitate medicală. Poliţiştii fac cercetări pentru ultraj în acest caz.
Publicat: Luni, 06 Iulie 2020, 10:51 | Actualizat: Luni, 06 Iulie 2020, 11:30Poliţia Capitalei arată că, sâmbătă, în jurul orei 23:00, printr-un apel 112 s-a reclamat faptul că, pe o stradă din Sectorul 4, un bărbat loveşte autoturismele parcate.
Poliţişti de la Secţia 26 au găsit persoana respectivă, un bărbat care lovise două autoturisme parcate, provocând distrugeri la ştergătoare şi oglinzi.
Întrucât bărbatul a devenit agresiv şi a lovit un poliţist, el a fost imobilizat şi dus la sediul subunităţii de poliţie, unde a fost identificat şi ulterior internat într-o unitate spitalicească.
În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 face cercetări pentru ultraj.
Sursa : news.ro