Brăila: Angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, confirmată cu coronavirus
O angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila a fost confirmată cu coronavirus.
Publicat: Vineri, 05 Iunie 2020, 08:36 | Actualizat: Vineri, 05 Iunie 2020, 10:28Potrivit autorităţilor brăilene, femeia a fost testată la jumătatea săptămânii, iar rezultatul, care este pozitiv, a venit acum.
Imediat a fost demarată o anchetă epidemiologică în urma căreia au fost stabiliţi 7 contacţi direcţi. Toate cele 7 persoane care au intrat în contact direct cu angajata DGASPC Brăila confirmată cu coronavirus au fost izolate într-un apartament de tip familial.
O altă persoană confirmată cu coronavirus în ultima zi a fost un bărbat din municipiul Brăila, care locuia singur. Pacientul a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţa Brăila. Ancheta epidemiologică a stabilit că el nu a intart în contact direct cu nicio persoană.
Cu aceste două cazuri, conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, la Brăila 44 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. 22 dintre acestea au fost declarate vindecate şi externate, iar 2 pacienţi transferaţi din municipiul Galaţi, în stare critică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pe secţia ATI, au decedat. Printre bolnavii recenţi din Brăila se află şi 8 cetăţeni pakistanezi angajaţi ai unei importante firme din Galaţi care desfăşoară lucrări de construcţii pe mai multe şantiere din Brăila. După confirmarea celor 8 pakistanezi, colegii lor, circa 110 persoane, au fost izolaţi în centrul de la Vădeni, din judeţul Brăila.
Sursa : news.ro