Antena Căutare

Brăila, la un pas de o tragedie uriașă! Ce substanțe periculoase au găsit polițiștii

Descoperire îngrijorătoare în orașul Brăila! Polițiștii au găsit 29 de tone de azotat de amoniu, depozitate necorespunzător. Localnicii se tem acum că tragedia de la Beirut s-ar putea repeta și la noi în țară!

Galerie
Cantități importante de azotat de amoniu, confiscate în Constanța și în Brăila

Poliţiştii au descoperit 29 de tone de azotat de amoniu păstrate necorespunzător într-un depozit din zona portului, pentru neregulile constatate fiind întocmit dosar de cercetare penală, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Brăila, la un pas de o tragedie: zeci de tone de azotat de amoniu, depozitate necorespunzător

Poliţişti din cadrul IPJ Brăila au efectuat, pe 13 august, verificări la depozitul unei societăţi comerciale situat în incinta zonei portuare, ocazie cu care au fost descoperite 29 de tone azotat de amoniu, depozitate în aer liber, în condiţii necorespunzătoare, ambalate în 58 de saci, de 500 de kilograme fiecare.

citește și: România are depozitate acum, în portul Constanţa, 26 de mii de tone de azotat de amoniu. De 10 ori mai mult decât cantitatea din depozitul care a explodat în Beirut

Articolul continuă după reclamă

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării", respectiv, "nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor, numai ambalate şi în locuri protejate", arată cei de la Agerpres.

Brăila, la un pas de o tragedie uriașă! Ce substanțe periculoase au găsit polițiștii

Cantități importante de azotat de amoniu, confiscate în Constanța și în Brăila

sursa foto: ebihoreanul.ro

Cantități importante de azotat de amoniu, confiscate în Constanța și în Brăila

Explozia de la Beirut, cauzată de tone nitrat de amoniu depozitate necorespunzător

Se pare că autoritățile au intensificat controalele după tragedia produsă în orașul Beirut din Liban. În data de 5 august, mai bine de 2.750 de tone de nitrat de amoniu ar fi explodat. Suflul puternic a făcut prăpăd și mii de locuințe au fost distruse.

citește și: „Fetița mea! Am avut-o în brațe! Explozia mi-a smuls-o din mâini și mi-a omorât-o!”. O copilă de 3 ani, cea mai mică victimă a tragediei din Beirut. Foto

Mai bine de o sută de persoane au murit și alte câteva mii au fost rănite. Cercetările au scos la iveală faptul că tragedia s-ar fi produs din cauza depăzitării necorespunzătoare.

Libanul era deja afectat de o criză economică, iar tragedia a dus la o nouă intensificare a protestelor declanşate toamna trecută împotriva clasei politice. Libanezii îşi acuzau de mai multă vreme conducătorii de corupţie, incompetenţă şi neglijenţă, iar acum le atribuie şi responsabilitatea directă pentru explozia celor 2.750 de tone de azotat de amoniu depozitate necorespunzător în portul Beirut.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Explozia de la Mihăilești, cauzată de o cantitate uriașă de azotat de amoniu

Ziua de 24 mai nu va fi uitată niciodată de români, întrucât este o zi neagră, în special pentru oamenii din județul Buzău, întrucât în urmă cu 17 ani a avut loc cea mai mare tragedie petrecută vreodată, în acea zonă. Nu mai puțin de 18 persoane au murit după ce un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu a explodat.

citește și: 17 ani de la explozia de la Mihăilești! 18 morți, în urma deflagrației înregistrate ca seism la stația de la Istrița: ”Am auzit cum cad bucăţi din aer!”

Pe 24 mai 2004, într-o zi mohorâtă, un autocamion încărcat cu saci de azotat de amoniu s-a răsturnat pe Drumul Eurpean DN 2, chiar în curba de la intrarea în comuna Mihăilești. În urma deflagraţiei, au murit pe loc 18 persoane, pompieri, localnici, trecători, dar şi doi jurnalişti, colegi de-ai noștri - Elena Popescu, reporter la stația locală Antena 1 Buzău, în vârstă de 26 de ani și Ionuț Barbu, operator. Acesta avea 25 de ani. Cei doi lucrau în echipă, iar atunci, în dimineața zilei de 24 mai, au fost anunțați că ceva grav s-a petrecut la Mihăilești. Au plecat să-și facă meseria, însă și-au găsit sfârșitul.

Scandal uriaș la o înmormântare. Preotul a avut o criză de nervi din cauza banilor: ”Nu încep slujba de până când famili... Zilele libere și indemnizație de până la 193 de lei pe zi pentru părinții care stau acasă când școala e online, pentru s...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce simbolizează lumânarea de botez în tradiția creștină
(P) Ce simbolizează lumânarea de botez în tradiția creștină
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 16 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 8,12 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 16 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 8,12 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Outfituri de festival fără ”dacă” și cu ”parcă”
Outfituri de festival fără ”dacă” și cu ”parcă” Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x