Antena

Calendar Evaluarea Națională 2020. Când au loc examenele și cum se vor organiza acestea

Evaluarea Națională 2020. Elevii nu se mai întorc în școli până în toamnă. Grădinițele, universitățile și școlile rămân închise, urmând ca anul școlar să fie încheiat pe 12 iunie. Însă pentru elevii în an terminal Sesiunea, Bacalaureatul și Examnele Naționale nu se amână! Cum se va desfășura Evaluarea Națională 2020

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 27 Aprilie 2020, 15:44 | Actualizat: Luni, 27 Aprilie 2020, 16:10
Calendar Evaluarea Națională 2020. Când au loc examenele și cum se vor organiza acestea

Evaluarea Națională 2020. Klaus Iohannis a anunțat că “elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale”.

"S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se vor întoarce elevul, studentul, fizic, la cursuri", a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Cum va fi organizată Evaluarea Naţională 2020 pentru elevii de clasa a VIII-a

Cum se va desfășura bacalaureatul 2020 ---------------> AICI

Evaluarea Națională 2020. Potrivit declarației lui Iohannis “normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.

Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare.

Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației”.

Calendar Bacalaureat 2020. Când sunt examenele de BAC și cum se vor organiza acestea

Calendar Evaluarea Naţională 2020:

2 – 5 iunie 2020 - Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020


5 iunie 2020 - Elevii de clasa a VIII-a termină școala

Recomandari A1

Afișarea rezultatelor:

Evaluarea Națională 2020. 22 iunie 2020 - Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)


27 iunie 2020 - Afișarea rezultatelor finale

Whatsapp LinkedIn
calendar evaluarea națională 2020 examene clasa 8 evaluare calsa 8 data examene
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Video recomandate
Video
Citește și
5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024 Catine.ro
Alina Boz publică fotografii de la piscină. Actrița se bucură în continuare de vacanță Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot ce a găsit în ea. Cum se... Ziare.com
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Ouă vopsite în vin roșu. Rețeta pentru ouă de Paște vopsite natural HelloTaste.ro
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România: ”Emitem taloanele!” Antena3.ro
Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu o sumă record. Cât valorează acum accesoriul lui John... useit
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Macron atenționează: Trupe din vest ar putea intra în Ucraina dacă rușii rup linia frontului Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Test de atenţie. O pisică s-a pitit printre florile din magazin. Tu o vezi? Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care... Observator
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri HelloTaste
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa ProSport
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă falimentul. Atenție la credite Gandul
Nuntă inedită la piramide! Miliardarul Ankur Jain s-a căsătorit cu aleasa inimii sale lângă Marele Sfinx CanCan
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți DeParinti
Britney Spears și-a șters din nou Instagramul. Artista a postat un mesaj dur pentru părinții ei cu doar 24 de ore... ZUTV
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la... UseIT
Rețetă de cozonac tradițional. Cum faci cei mai gustoși și mai pufoși cozonaci Hello Taste
Ultimele știri
Mireasa, sezon 5. Ce mai face Yana, fosta iubită a lui Andrei. Ce fostă concurentă i-a fost alături la aniversarea de 25 de ani
Mireasa, sezon 9, Doi foști concurenți s-au întâlnit în afara competiției. Imaginea care i-a încântat pe fanii emisiunii
A suferit arsuri grave pe gât după ce a băut vin la un restaurant. Ce i-au pus, de fapt, în pahar
Ingredientul-minune pentru o tocăniță de miel delicioasă. Ce folosesc gospodinele din Ardeal
Cât au plătit Gabriela Cristea și Tavi Clonda pentru o călătorie cu gondola: „Cam scump, dar a fost o experiență superbă”
Aceste zodii vor avea cel mai mult ghinion la bani în luna mai 2024. Ce pierderi vor resimți nativii
Povestea puiului de câine care „evadează” i-a înduioșat pe internauți. Ce ascunde imaginea simpatică, de fapt: „A rămas singură”
Mireasa sezon 9, 2 mai 2024. Ce o nemulțumește pe Elena în relația cu Valentin: „Regreți că ai făcut pasul ăsta cu mine?”
Ritual cu vechime în Dunărea de Jos. Arhiepiscopul Dunării de Jos spală și sărută picioarele a 12 copii. Ce semnifică gestul
Cum sună vocea live a Iuliei Vântur, în concert. Vedeta a cântat în indiană pe scenă, dar și o piesă de la Dua Lipa. Cum a sunat
Mai multe