Ce joburi au căutat specialiștii și managerii în luna ianuarie pe ejobs. Domeniul cu peste 300.000 de aplicări
Aproximativ 60.000 de candidați din categoriile de experiență mid-level (2-5 ani de experiență), senior level (peste 5 ani de experiență) sau manageri au aplicat în luna ianuarie pe eJobs.ro pentru un loc de muncă în România sau în străinătate.
Publicat: Joi, 04 Februarie 2021, 15:26 | Actualizat: Joi, 04 Februarie 2021, 15:35- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Cele mai căutate au fost joburile postate de angajatorii din retail, prestări servicii, IT ori banking și servicii financare, aceste domenii cumulând aproape 600.000 de aplicări în prima lună a anului.
Alte domenii care au suscitat un interes crescut în rândul acestor candidați au fost industria alimentară, construcțiile, auto, publicitate / marketing / PR sau farma.
”Începutul de an a fost unul în care specialiștii pare că s-au reactivat. Asta și pentru că au văzut că a crescut exponențial numărul de locuri de muncă din piață, inclusiv cele compatibile cu nivelul lor de pregătire și experiență. Dincolo de numărul mare de joburi din retail și din call-centere, luna ianuarie a venit cu multe oferte în sectoare precum banking, IT sau farma, iar candidații cu experiență vor să profite de aceste ferestre de oportunitate”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Zeci de mii de aplicări pe ejobs pentru joburi din străinătate
Petse 60.000 de aplicări au fost depuse și pentru joburile din străinătate. La fel ca în anii trecuți, cei mai mulți candidați au optat pentru un loc de muncă în Germania, Olanda, Marea Britanie, Franța sau Danemarca, Italia și Spania fiind prezente mai degrabă în aplicările candidaților fără experiență sau ale celor din categoria blue-collar. Tot în ceea ce privește alegerile celor care vor să lucreze în 2021 în afara României, domeniile care au atras cele mai multe aplicări au fost construcțiile, transport / logistică, retail prestări servicii, producție și IT.
”Comparativ cu anii trecuți, mai puțin 2020, încă ne aflăm la un nivel destul de scăzut în ceea ce privește dorința românilor de a pleca să lucreze în străinătate, cu toate că numărul de joburi postate de angajatorii din afara țării pare să crească în mod constant.
Este nevoie de candidați, ofertele companiilor sunt atrăgătoare, însă decizia de a pleca din țară în această perioadă este considerată în continuare riscantă. Asta deși timpul mediu necesar găsirii unui job în România este mai mare decât era în 2019 sau în 2018”, explică Bogdan Badea.
Principalele orașe de unde se candidează activ pentru posturi de conducere
Cei mai activi specialiști în căutarea unui job au fost cei din orașele mari ale țării – București, Cluj Napoca, Timișoara, Brașov, Iași sau Ploiești.
În acest moment, peste 25.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.
Dintre acestea, aproximativ 16.000 se adresează candidaților din categoriile mid-level, senior level sau managerilor.