Președintele Iohannis a declarat stare de urgență. Da' nu de azi, de luni!
Președintele Klaus Iohanni a declarat că va decreta stare de urgență în România, din cauza pandemiei de coronavirus. Dar nu de azi, ci de luni, de la începutul săptămânii viitoare
Publicat: Sambata, 14 Martie 2020, 18:47 | Actualizat: Sambata, 14 Martie 2020, 18:58Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a decis să decreteze starea de urgență în România începând de săptămâna viitoare, pentru a permite o luptă mai eficientă cu epidemia de coronavirus.
”Guvernul a depus jurământul în condiții foarte speciale din cauza epidemiei de coronavirus. Felicitări noului guvern și le doresc mult succes. Apreciez votul care s-a dat azi. S-a transmis un mesaj de unitate din Parlament. Prima prioritate e continuarea luptei cu coronavirus și a gestiona întreaga criză. Guvernul care își preia mandatul e Guvernul care a lucrat cu motoarele turate, a lucrat bine pentru a gestiona această criză”.
”E important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp în așa fel încât să prindă. Pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute. Am decis să decretez stare de urgență la începutul sătpămânii viitoare. Guvernul va putea aloca mai mulți bani pentru medicamente, pentru aparatura necesară. Această situație va permite să se realizeze achiziții”.
”Dragi români, autoritățile își fac treaba, guvernul și-a făcut și până acum treaba foarte bine, dar singuri nu vom reuși să facem decât o parte din treaba care trebuie făcută. Avem nevoie de voi dragi români să respectați indicațiile autorităților, regulile de igienă, și da, să evitați contactele care nu sunt absolut necesare. Pentru a veni în sprijinul părinților am promulgat legea care permite părinților când școala e suspendată să stea acasă să îngrijească copiii. Împreună și numai împreună vom reuși să trecem cu bine și peste această criză. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a încheiat Iohanis.