Școlile rămân închise. Cum se vor calcula mediile elevilor pentru ca anul școlar să fie încheiat pe 12 iunie
Școlile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ, însă elevii vor încheia anul școlar pe 12 iunie, anunță președintele Iohannis. Cursurile vor continua online, iar mediile urmează să fie încheiate cu notele de până acum.
Publicat: Luni, 27 Aprilie 2020, 14:32 | Actualizat: Luni, 27 Aprilie 2020, 14:50Preşedintele Klaus Iohannis anunţat luni că, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar grădiniţele, şcolile, universităţile nu se vor redeschide.
Pe aceeași temăAnul şcolar încheiat pe 12 iunie, cu medii din notele de până acum
Anul şcolar se încheie pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învăţământ la distanţă. Potrivit șefului statului, mediile vor fi încheiate de profesori cu notele pe care elevii le-au obținut înainte de închiderea școlilor.
”S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţile, şcolile, universităţile să nu se mai redeschidă. Anul şcolar se va termina pe 12 iunie, până atunci continuă formele de învăţământ la distanţă. Până atunci vor avea mediile încheiate cu notele de până acum”, a declarat preşedintele.