Două persoane condamnate la închisoare şi date în urmărire internaţională, prinse de poliţiştii doljeni
Două persoane care au fost condamnate la închisoare şi care au fost date în urmărire internaţională deoarece se sustrăgeau executării pedepsei au fost prinse de poliţiştii doljeni. Este vorba de bărbat condamnat la patru ani şi jumătate pentru înşelăciune şi o femeie condamnată la cinci ani de închisoare după ce a furat un colier, faptă petrecută în Italia.
Publicat: Vineri, 27 Martie 2020, 14:54 | Actualizat: Vineri, 27 Martie 2020, 16:28Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, pe data de 26 martie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au localizat şi depistat, în Codlea, judeţul Braşov, un bărbat de 50 de ani, din Craiova, urmărit la nivel internaţional.
El a fost condamnat de Judecătoria Segarcea la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, acesta sustrăgându-se de la executarea pedepsei.
Bărbatul, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale ar fi indus în eroare primăria unei comune din Dolj, întocmind în fals documente prin care se atesta în mod nereal executarea lucrărilor legate de realizarea unei construcţii pe plan local, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de peste 200.000 de lei”, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost introdus de poliţişti în penitenciar.
De asemenea, pe data de 27 martie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au localizat şi depistat, în Craiova, o femeie de 48 de ani, din localitate, persoană urmărită la nivel internaţional.
Pe numele femeii, Curtea de Apel Craiova a emis un mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi leziuni personale agravate, fapte prevăzute de Codul Penal italian.
“Astfel, în cursul anului 2010, în timp ce aceasta se afla într-un magazin din Italia, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei femei însuşindu-şi colierul acesteia”, mai menţionează comunicatul IPJ Dolj.
Femeia a fost încarcerata de politisti in penitenciar.
Sursa : news.ro