Guvernul acordă ajutoare de urgenţă de peste 500.000 de lei pentru aproape 200 de familii şi persoane singure cu probleme sociale grave
Guvernul acordă ajutoare de urgenţă în valoare de peste 500.000 de lei pentru aproape 200 de familii şi persoane singure aflate în situaţii dificile în urma unor incendii, inundaţii sau cu probleme de sănătate grave.
Publicat: Joi, 04 Iunie 2020, 21:03 | Actualizat: Vineri, 05 Iunie 2020, 12:54Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat, joi, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 519.800 de lei pentru sprijinirea a 184 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate în urma unor incendii, inundaţii sau care au probleme grave de sănătate.
Astfel, 53.500 de lei au fost acordaţi pentru 11 familii şi persoane singure din judeţele Argeş, Bacău, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt şi Timiş, care au fost afectate de incendii, iar 105.000 de lei pentru alte 70 de familii şi persoane singure din judeţul Constanţa, afectate de inundaţii în cursul anului 2019.
Conform sursei citate, restul de 361.300 lei vor fi acordaţi unui număr de 103 familii şi persoane singure din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti, care fie se confruntă cu situaţii deosebite în urma unor probleme grave de sănătate, fie se află în risc de excluziune socială.
Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv sunt acordate în baza anchetelor sociale efectuate de agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială şi sunt suportate din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Sursa : news.ro