Medic român aflat în prima linie în lupta cu COVID-19: „Totul pare cu bune şi frumoase, dar nu e aşa! Vă implor, înţelegeţi! Priviți ce am pățit eu!” - FOTO
Un medic de la Spitalul din Carei, județul Satu Mare, a făcut un apel către români, să înțeleagă că trebuie în continuare să stea acasă, deoarece lupta cu noul coornavirus, în România, este departe de a fi încheiată. Doctorul și-a arătat mâinile afectate de dezinfectant.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 13 Aprilie 2020, 11:44 | Actualizat: Luni, 13 Aprilie 2020, 11:43Medicul Alexandru Sava a sugerat, într-un mesaj pe care l-a publicat pe Facebook, iar apoi l-a șters, că numărul românilor infectaţi cu noul coronaviorus ar putea fi mai mare decât cel prezentat de oficialităţi, deoarece „defunctul stat nu testează suficient”.
„Nici nu ştiu cum să încep acest apel. Sunt sărbătorile pascale şi toţi vor să sărbătorescă în mod tradiţional. Situaţia asta nu ne-o permite, vă implor înţelegeţi. Statistic, stăm bine, căci defunctul stat nu testează suficent. Totul pare cu bune şi frumoase, dar nu e aşa. Din suflet vă cer să staţi acasă. Mai jos aveţi ce înseamnă dezinfectarea continuă, ce am păţit eu, medic fiind în spital COVID”, a scris doctorul Alexandru Sava.
Într-un mesaj anterior, medicul Alexandru Sava și-a criticat colegii care şi-au dat demisia, de teamă să nu fie infectaţi cu noul coronavirus.
Pe aceeași temă„Sunt medic in Spitalul Municipal Carei. S-a declarat starea de urgenţă. Am fost desemnaţi spital-suport COVID-19. Eu cu siguranţă nu îmi voi da demisia, ruşine colegilor din ţară care au făcut-o, eu respect acel jurământ al lui Hipocrate. Sunt conştient că voi fi infectat cu SARS-Cov2, sunt conştient că voi cu toţii contaţi pe mine. Sunt soldat şi voi lupta pentru voi, familia voastră şi familia mea!”, scria medicul pe Facebook, pe 31 martie, potrivit adevarul.ro.
Aflați bilanțul actualizat al cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România, precum și cel al deceselor din cauza COVID-19 în România, aici.