Antena

Mezzosoprana Viorica Cortez, distincție specială, la 85 de ani, de la președintele Franței. Primește titlul de Cavaler de Onoare

Mezzosoprana Viorica Cortez, unul dintre numele cele mai sonore ale solisticii internaţionale, primește distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze, înmânată chiar de președintele Franței, Emmanuel Macron.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 16 Iulie 2021, 13:38 | Actualizat: Vineri, 16 Iulie 2021, 15:30
Scala din Milano, fotografie de interior. Mezzosoprana Viorica Cortez a avut numeroase concerte aici. Aceasta va primi titlul de Cavaler de Onoare al Republicii Franceze
Getty Images

Mezzosoprana Viorica Cortez primește însemnele de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze, în semn de apreciere, după ce miercuri, 14 iulie 2021, de Ziua Naţională a Franţei, a fost semnat decretul în acest sens, se arată într-un comunicat remis news.ro.

Viorica Cortez, stabilită din anul 1971 în Franța, a excelat în repertoriul francez și italian.

Mezzosoprana Viorica Cortez, cariera impresionantă. Una dintre cele mai complete artiste ale ultimilor 50 de ani

Mezzosoprana Viorica Cortez s-a născut în Bucium, județ Iași, pe 26 decembrie 1935. Aceasta are 85 de ani acum.

Poetul Nicolae Labiș, poem pentru Viorica Cortez

Tatăl acesteia cânta la pian şi la orgă. Bărbatul obişnuia, totodată, să găzduiască acasă serate muzicale și de literatură, în cadrul cărora se scriau şi foarte multe poezii, a relatat Radio România Cultural. Poetul Nicolae Labiş, dar şi muzicieni își dădeau întâlnire acolo și se spune că Nicolae Labiș a scris, special pentru Viorica Cortez, poemul "Contemplaţie".

Viorica Cortez şi-a început cariera muzicală la 17 ani, ca solistă a Corului "Gavriil Musicescu" din Iaşi. A urmat cursurile Şcolii de Muzică, apoi ale Conservatorului din localitate, iar apoi a ajuns să se pregătească la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti.

Viorica Cortez, premii obținute

Viorica Cortez a obținut un premiu important când era studentă. În anul 1964, aceasta a obţinut Marele Premiu la Concursul Internaţional de Canto din Toulouse, o recunoaştere a valorii prestaţiei artistice care urma să îi deschidă drumul spre marile scene internaționale. Viorica Cortez a avut astfel privilegiul de a nu mai trece prin perioada obişnuită a "rolurilor mici", semnând un contract, în Franţa, pentru partitura principală din opera "Samson şi Dalila", de Camille Saint-Saëns, a relatat Radio România Cultural.

Cariera sa a fost încununată cu numeroase alte premii, arată aceeași sursă, precum Marele Premiu special "Kathleen Ferrier" din ’Hertogenbosch – în Olanda, în anul 1965 şi Premiul I cu medalie de aur al Concursului Internaţional de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, în anul 1967.

Angajată a Operei din Bucureşti, a părăsit România în 1970, din pricina autorităţilor comuniste, care ar fi încercat, probabil, să îi zădărnicească afirmarea internaţională, se arată în acest articol.

Recomandari A1

Viorica Cortez a avut una dintre cele mai bogate cariere internaţionale. Prezenţele, unele record, pe scenele de la Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arena din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Lyric Opera din Chicago, pleiada de parteneri, dirijori şi regizori dintre cei mai valoroşi, amploarea repertoriului, longevitatea şi înzestrările artistice ieşite din comun definesc portretul uneia dintre cele mai complete artiste lirice ale ultimilor ani, a scris news.ro.

Viorica Cortez, viața personală

Viorica Cortez a fost căsătorită cu sculptorul român, Marcel Guguianu, cu care are o fiică, pe Cătălina Cortez, care locuiește în Paris. Mai târziu, ajunsă în Franța, Viorica Cortez a devenit soția compozitorului francez, Emmanuel Bondeville, secretar permanent al Academiei de Arte Frumoase, apoi, după moartea lui, a istoricului de origine română Adolf Armbruster.

În prezent, a scris news.ro, mezzosoprana Viorica Cortez locuiește în Paris. Îşi împarte timpul între masterclasses, jurii internaţionale şi lecţii de canto particulare, fără a neglija invitaţiile de prelungire a carierei în roluri de compoziţie. De asemenea, în perioada 2013 - 2015, mezzosoprana a fost invitata câtorva evenimente organizate de Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură: lansarea volumului "Cortez" de Marius Constantinescu (2013), gala aniversară "Viorica Cortez şi prietenii" (2014) şi Recitalul omagial "Enescu 60" (2015), a scris news.ro.

Whatsapp LinkedIn
mezzosoprana viorica cortez cavaler al ordinului legiunii de onoare
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor și cine a făcut față primei probe.
Stirile zilei ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 10 februarie
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care fac schimbări în carieră în 2025. Află dacă te numeri printre ele Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Posibilă explicație pentru absența lui Călin Georgescu de la protestul organizat chiar de el: „Orice, numai... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ștrudel cu șuncă și ciuperci. O gustare savuroasă pentru orice moment al zilei HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 13 ianuarie 2025. Taurii au parte de un val de energie pozitivă. Află ce se întâmplă cu... Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Monica Gabor s-a refugiat în Hong Kong alături de familie, după ce incendiile din Los Angeles i-au pus în pericol... Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Conflict fără sfârşit între două clanuri din Galaţi. Ultimul scandal a izbucnit la priveghiul unei rude:... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Greșeala pe care o pot face șoferii când virează la stânga pe o stradă cu sens unic. Cum se efectuează corect... Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
De ce nu mâncăm ouă de curcă. Motivul pentru care nu se găsesc în magazine UseIT
Trucuri pentru cel mai bun piure de cartofi. Greșelile pe care nu trebuie să le faci Hello Taste