O tânără însărcinată, infectată cu noul coronavirus, a murit la Spitalul din Alba Iulia. Mama ei a decedat în urmă cu o săptămână
O tânără de 33 de ani din judeţul Alba, infectată cu noul coronavirus, a murit la Spitalul din Alba Iulia. Tânăra s-ar fi infectat în familie, de la fratele ei, recent revenit din Spania. În urmă cu o săptămână a murit şi mama femeii, de asemenea infectată.
Publicat: Sambata, 08 August 2020, 16:26 | Actualizat: Sambata, 08 August 2020, 16:27Surse medicale citate de publicaţia Alba 24, au precizat că o tânără de 33 de ani însărcinată în 24-25 de săptămâni şi confirmată cu coronavirus, ar fi fost transferată la Alba Iulia de pe secţia de ATI a spitalului din Târgu Mureş.
La unitatea medicală din Alba Iulia a survenit decesul.
Tânăra s-ar fi infectat în familie, de la fratele ei, recent revenit din Spania. În urmă cu o săptămână a murit şi mama femeii, de asemenea infectată.
Sursa: News.ro