Antena

(P) eJobs: Departamentele de vânzări din cadrul companiilor, cele mai căutate de către candidați

Din cele 1,4 milioane de aplicări înregistrate pe eJobs.ro în luna martie a acestui an, aproape 700.000 au fost alocate pozițiilor deschise în departamentele de vânzări din cadrul companiilor care angajează în prezent.

Publicat: Miercuri, 14 Aprilie 2021, 12:20 | Actualizat: Miercuri, 14 Aprilie 2021, 12:26
Departamantul de vânzări atrage cei mai mulți candidați atât din rândul specialiștilor cu experiență medie

Acesta este departamentul care atrage cei mai mulți candidați atât din rândul specialiștilor cu experiență medie (2–5 ani), cât și din rândul tinerilor aflați la început de carieră (0-2 ani de experiență).

Cel mai puțin, pentru aceste departamente, aplică managerii, chiar dacă sectorul vânzărilor, respectiv retailul, este una dintre industriile pe care le caută cel mai mult.

Care sunt următoarele cele mai căutate sectoare, conform eJobs.ro

Următoarele cele mai căutate departamente, însă cu o treime din aplicările primite de joburile din vânzări, sunt cele de administrativ / logistică. Și în acest caz, cei mai activi sunt tot candidații mid-level și entry level.

Aproape la egalitate se află departamentele de relații clienți / call center, clasamentul fiind continuat de marketing și financiar / contabilitate. Creșteri se observă de la o lună la alta și pentru departamentele de IT din cadrul companiilor locale.

”În ceea ce privește IT-ul, explicația este destul de clară – mulți ani piața a suferit din cauza numărului insuficient de specialiști disponibili. Încă este foarte greu să găsești un programator cu experiență, însă pe zona de juniorat începe să se lărgească plaja de candidați. Și asta pentru că sunt foarte mulți tineri, în special, care în ultimul an au decis să facă o reconversie în această direcție.

Chiar dacă nu au studii de specialitate, există o serie de cursuri, academii și programe care le oferă pregătire la nivel de entry level și o bază suficientă de cunoștințe pentru a se putea angaja imediat după finalizarea lor”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

Care sunt cele mai puțin căutate domenii

Mai puțin căutate în luna martie au fost departamentele de merchandising, resurse umane și achiziții.

”Ne așteptăm însă ca în perioada următoare să crească numărul de joburi pentru merchandiseri și promoteri, odată cu lansarea campaniilor de marketing de vară. Odată cu ele vom vedea și un plus în aplicări, iar ele vor veni, ca în fiecare an, din partea candidaților foarte tineri”, explică Roxana Drăghici.

Chiar și atunci când vorbim despre străinătate tot departamentele de vânzări atrag cele mai multe aplicări – 30% din numărul total. Sunt urmate însă de construcții / instalații, producție, transport / distribuție și financiar / contabilitate.

Interesant este faptul că, deși angajatorii din afara țării caută preponderent candidați cu specializare medicală (medici, asistente), cei eligibili pentru aceste posturi preferă, cel puțin pentru moment, să lucreze în România.

Recomandari A1

În acest moment, peste 23.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Pentru aceste joburi sunt înregistrate, lunar, între 1,3 și 1,5 milioane de aplicări.

Whatsapp LinkedIn
ejobs locuri de munca vanzari
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
Videoclipul zilei
Citește și
(P) Sondaj eJobs și Skillab: 60% dintre angajați vor să facă reconversie profesională în următorul an
eJobs: 20.000 de locuri de muncă la stat au fost scoase în piață de la începutul anului. Angajările...
(P) Piața muncii, după primul trimestru: aproape 100.000 de joburi, 2,7 milioane de aplicări și peste...
(P) Sondaj eJobs: 6 din 10 angajatori au bugetat majorări salariale pentru 2023. Mulți vor oferi un plus...
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste