Pacient contaminat cu coronavirus la Spitalul Obregia a băgat 70 de cadre medicale în izolare
Pacientul a făcut febră, iar medicii au hotărât că trebuie să i se facă testul pentru coronavirus. I-au fost recoltate probe a doua zi, însă rezultatele au venit foarte târziu, adică abia miercuri, după cinci zile: testul este pozitiv.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 25 Martie 2020, 19:21 | Actualizat: Miercuri, 25 Martie 2020, 19:33Din păcate, în tot acest interval de timp, medicii nu au știut dacă pacientul este pozitiv sau nu, iar acesta a intrat în contact cu foarte multe cadre medicale, respectiv 70, care se află acum în autoizolare.
Pacientul a stat în aceste zile cu mai mulți pacienți, mai exact 15. Dacă aceștia sau medicii cu care a intrat în contact vor avea simptome, atunci vor fi și ei testați. Până atunci, vor rămâne în izolare timp de 14 zile.
În acest moment, pacientul se află la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, unde primește tratamentul necesar.
Managerul de la Obregia spune că va elabora un protocol separat pentru pacienții psihiatrici, pentru că în acest moment nu există și trebuie făcut unul și în privința lor.