Antena Căutare

Pământul respiră, în sfârșit! Orașul din România care a devenit vârf de munte. Unde se respiră cel mai curat aer

Există în România un oraș unde se respiră sănătate! Orașul respectiv ar putea fi comparat, de acum, cu vârful munților unde aerul este de o puritatea rara întâlnită!

Galerie
Există în România un oraș unde se respiră sănătate! Orașul respectiv ar putea fi comparat, de acum, cu vârful munților unde aerul este de o puritatea rara întâlnită! | shutterstock

Litoralul este zona cu cel mai curat aer de la noi din țară. O spun specialiștii unei companii care se ocupă de monitorizarea calității aerului. Potrivit experților, în Constanța sunt cu 30% mai puține particule nocive în aer decât în restul țării, dar la fel și în Tulcea!

O analiză a companiei Airly privind calitatea aerului din România arată că Tulcea și Constanța înregistrează cea mai bună calitate a aerului, potrivit Digi24.

Poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în restul țării

În medie, concentrațiile de PM (particulele în suspensie - n.r.) în cele două județe sunt cu 30% mai mici decât în restul țării. Compania care se ocupă de monitorizarea calității aerului a analizat regiunile din România cu privire la poluarea aerului și concluziile arată că regiunile de coastă, respectiv Constanța și Tulcea, sunt locuri în care calitatea aerului este cea mai bună.

Articolul continuă după reclamă

„Interesant este faptul că, în lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în restul țării. Datele analizate privind calitatea aerului sunt valoroase pentru persoanele care se confruntă cu boli ale sistemului cardiovascular și respirator, inclusiv pentru cei care suferă de astm – mersul la mare poate reduce afecțiunile și factorii de risc pentru sănătate”, se arată în analiza citată de Mediafax.

Citește și: Locul cu apă sfântă din România, cel mai mare și mai cald din lume! Unde se află lacul în care te vindeci dacă intri

Pentru realizarea studiului, Airly a analizat date de la cei 173 de senzori de calitate a aerului care monitorizează poluanții timp de 24 de ore pe zi. Cinci dintre aceste dispozitive sunt amplasate pe malul Mării Negre din România.

Citește și: Ninge ca în povești în Masivul Bucegi. Imagini inedite au fost surprinse în dimineața de luni la stația meteo din Vârful Omu

"Pornind de la alergii respiratorii, foarte multe persoane sunt alergice. Dacă vorbim de poluarea aerului, bolile pulmonare cronice sunt într-o incidenţă crescută. Cancerele pulmonare au o incidenţă crescută, iar dacă discutăm de copii, incidenţa astmului bronşic este mai mare cu cât poluarea este mai mare.

Populaţia care trăieşte în zonele poluate are o rată de spitalizare pentru boli respiratorii acute mai mare, decât cei care trăiesc în zonele nepoluate.

Dacă mergem pe poluarea digestivă, bolile digestive inflamatorii sunt într-o incidenţă crescută în ultimii ani. Sindromul colonului iritabil a devenit o patologie aproape banală în zilele noastre. Această patologie este determinată de prezenţa acestor substanţe toxice la nivelul tubului digestiv", a spus Radu Țincu la Antena 3.

Cum ne putem feri de Centaurus, ultima variantă a viruslui COVID-19. Care sunt primele simptome... Prima reacție a soției lui George Buhnici, pe care a prezentat-o “ca o minoră” în fața camerelor. Ce spune Lorena Buhnic...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 23 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 23 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De ce părul tău nu arată la fel ca în fotografiile pe care le salvezi
(P) De ce părul tău nu arată la fel ca în fotografiile pe care le salvezi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar ce iau acasă
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol:
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol: "E o experiență unică" Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x