Antena

Programul Prima Casă reîncepe în România. Noile condiții de accesare a creditelor pentru locuințe îi dezavantajează pe români

"Prima casa" se transformă în "Noua casă" și urmează ca noul program să fie relansat pe piață cât de curând. Se schimbă, însă, numeroase aspecte pentru creditul acordat cu ajutorul statului celor care vor să-și cumpere o locuință. Plafonul ar putea crește semnificativ, iar românii vor avea doar de pierdut, susține un consilier BNR.

Publicat: Vineri, 17 Iulie 2020, 08:14 | Actualizat: Vineri, 17 Iulie 2020, 08:39
Programul Prima Casă reîncepe în România

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR a explicar care sunt noile condiții din programul ''Prima casă'', redenumit din acest an ''Noua casă''.

Creșterea plafonului în programul Prima Casa, dezavantaj pentru români

Acesta a explicat, la Antena 3, că posibila majorare a plafonului pentru creditele de locuințe noi, de la 70.000 de euro, la cel puţin 140.000 de euro, a atras numeroase critici și favorizează dezvoltatorii imobiliari în detrimentul clientului, adică al celui care vrea să-și cumpere o casă prin credit cu bani de la stat.

Pe aceeași temă

''Programul Prima Casă a apărut în criza precedentă şi a jucat un rol foarte mare, atât în creditarea imobiliară, cât şi în faptul că multe familii s-au mutat în casă nouă. Programul a obosit acum şi dacă a obosit, probabil că trebuia să vină şi sfârşitul.

Cu ce vine noul program şi unde au apărut discuţii? Sunt foarte importante lucrurile legate de piaţa imobiliară, pentru că dacă noi când vorbim de rata inflaţiei, inflaţia nu se referă la ce întâmplă pe piaţa imobiliară, pentru că preţurile caselor nu sunt în coşul de consum. În schimb, la ceea ce se întâmplă cu costul vieţii în această ţară este legat de piaţa imobilară, pentru că în costul vieţii, la coşul de consum, se adaugă şi piaţa imobiliară.

Guvernul a plecat de la un plafon de 70.000 de euro şi vrea să îl dubleze la 140.000. Problema pe care a ridicat-o Eugen Rădulescu şi o subliniez şi eu este la atenţie. Atenţie la un studiu de impact care trebuie făcut, pentru că dacă dublarea de la 70.000 la 140.000 ar putea să aducă o schimbare pe piaţa imobiliară şi să vedem o scumpire a caselor şi asta nu ar fi un lucru bun, chiar dacă pe de altă parte se face un lucru bun, că intervine un program în ajutorul chiar şi al dezvoltatorilor. E nevoie ca să ajungă oamenii în case noi. E nevoie de dezvoltatori de case noi. Dacă ei sunt sprijiniţi, nu e nicio problemă. Să fie sprijiniţi şi cei care cumpără casele.

Consilier BNR: S-au cumpărat case de vacanță cu bani din Prima Casă

Guvernul trebuie să stabilească bine ce obiective are, pentru că Prima Casă, un program care a plecat ţintit către ajutorul celor care vor o casă nouă şi în criză a fost de un real ajutor, până la urma s-a ajuns că pe programul Prima Casă s-au cumpărat case de vacanţă, sau chiar case de investiţii, de închiriat. Nu ar fi deloc recomandabil să se ajungă şi cu acest program Noua Casă, tot acolo.

1 milion de case, deficit în România

Avem un deficit de 1 milion de case în România, înseamnă că sunt oameni care îşi doresc o casă a familiei şi care ar vrea să se mute într-o casă a familiei şi nu au banii necesari. Problema este dacă să îi ajutăm pe ei, ca să nu se ducă ajutorul în altă parte.

Lumea este într-o vreme în care pieţele libere îşi cam semnează sfârşitul. Vedem foarte multe pieţe în care statul intervine cu stimulente, ajutoare. Se schimbă lumea!'', a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu.

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
prima casa conditii noi noua casa program prima casa plafon nou prima casa consilier bnr
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Primele episoade din noul serial românesc Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN sunt în AntenaPLAY. Descoperă o poveste unică de viață, despre o tânără care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete.
Stirile zilei Un val de aer polar a adus frig şi ninsori în aproape toată ţara. S-au înregistrat diferenţe de temperatură şi de 15 grade, de la o zi la alta
Videoclipul zilei
Citește și
Schimbare importantă pentru cei care și-au luat locuințe prin Prima Casă. Ce a hotărât Guvernul să...
Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți cumperi o casă în pandemie
Sute de tineri s-au grăbit deja să aplice la programul Noua casă
Programul "Noua Casă" disponibil din 15 august. În ce condiții se păstrează avansul de 5% pentru credite
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care vor avea inima frântă în 2025. Nativii care pot trece printr-o despărțire Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Posibilă explicație pentru absența lui Călin Georgescu de la protestul organizat chiar de el: „Orice, numai... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Beef Wellington. Rețeta clasică de care ai nevoie pentru o masă sofisticată HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2025. Berbecii au parte de surprize. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Două zodii intră într-o eră nouă odată cu schimbarea Nodurilor Destinului, pe 11 Ianuarie 2025 Jurnalul
Ce se întâmplă dacă bei oțet de mere seara: beneficii și riscuri Kudika
Ce apă se pune în fierul de călcat, de fapt. Astfel, hainele nu se vor șifona atunci când le vei netezi Playtech
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia Redactia.ro
România, lovită de un val de aer rece. După temperaturi de primăvară, se instalează frigul în aproape toată... Observator
Sindromul de ochi uscat iarna: care sunt cauzele și cum îl poți trata în anotimpul rece MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Casa lui Mel Gibson din Malibu, MISTUITĂ de flăcări! „Când am ajuns acasă, desigur... Nu mai era nimic!” Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Importanța vitaminei D în sarcină, mai ales în lunile cu mai puțin soare DeParinti
Britney Spears a fost nevoită să părăsească reședința din Thousand Oaks din cauza incendiilor din Los Angeles.... ZUTV
De ce nu mâncăm ouă de curcă. Motivul pentru care nu se găsesc în magazine UseIT
Rețetă de empanadas. Cum să faci la tine acasă gustările celebre ale spaniolilor Hello Taste