Antena Căutare

Dublarea alocațiilor, posibilă după impozitarea pensiilor speciale? Ce spune ministrul de Finanțe: ”Va exista o creștere!”

Sumele provenite din impozitarea pensiilor speciale sunt insuficiente pentru a acoperi dublarea alocațiilor în perioada următoare, potrivit ministrului Finanțelor, Florin Cîțu. 

Dublarea alocațiilor, posibilă după impozitarea pensiilor speciale? Ce spune ministrul de Finanțe: ”Va exista o creștere!”

Legea actuală, care a trecut de Parlament, dar trebuie să fie discutată în toamnă de CCR, prevede o supraimpozitare a pensiilor speciale care depășesc 7.000 de lei pe lună. Ministrul Economiei a atras atenția, însă, că 80 la sută dintre pensiile speciale sunt pensii ale militarilor, ceea ce înseamnă altceva.

Astfel, ministrul susține că dublarea alocațiilor implică un efort financiar de opt miliarde de lei, bani ce nu sunt acoperiți de impozitarea pensiilor speciale.

Dublarea alocaţiilor înseamnă aproape 4 miliarde de lei pentru o jumătate de an. Nu putem să luăm această sumă din impozitarea pensiilor speciale, pentru că toată suma pentru pensii speciale este de aproape 1 miliard de lei, dacă scoatem militarii. Deci, n-ai cum să scoţi 4 miliarde dintr-un miliard de lei. Dublarea alocaţiilor reprezintă aproape 8 miliarde de lei, înseamnă 0,8% din PIB doar pentru dublare”, a explicat Florin Cîțu.

Alocațiile vor crește, dar nu se știe cu cât

Articolul continuă după reclamă

Ministrul a mai precizat, de asemenea, că, deși în buget nu sunt prevăzute resurse pentru dublarea alocațiilor, însă Guvernul va prezenta, totuși, o soluție de creștere a alocațiilor sub forma unui proiect de lege, însă nu a putut preciza cu cât vor crește sumele.

„Premierul a spus deja că va exista o creştere a alocaţiilor. În următoarele două săptămâni vom veni cu acest proiect de lege. Nu ştiu... (cu cât vor creşte alocaţiile, n.r.). Va fi o decizie politică, eu voi prezenta situaţia, dar voi spune ca şi până acum: în acest moment nu există resurse în buget. Bugetul a fost construit pe un deficit de 6,7% la rectificarea bugetară, care nu a luat în calcul acest lucru”, a explicat Florin Cîţu, potrivit Digi24.

Curtea Constituțională a decis miercuri să respingă sesizarea Guvernului pe proiectul de lege care prevedea intrarea în vigoare a dublării alocațiilor. Astfel, CCR a decis că este constituțională legea care respinge Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Programul Prima Casă reîncepe în România. Noile condiții de accesare a creditelor pentru locuințe îi dezavantajează pe r... Prețurile au crescut, pe litoralul românesc! Cât a ajuns să coste un concediu la malul Mării Negre...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se întâmplă la Oracle
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie. Cazul a ajuns în instanță
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x