Anunț pentru toți elevii! Purtarea măștilor va fi obligatorie la ore pentru cei din calsa a I-a până în clasa a XII-a
Măsura purtării măștilor este „cea mai sigură regulă, pentru că nu avem certitudinea că elevii vor respecta distanța minimă de siguranță sanitară de un metru”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Astfel că, toți elevii de la clasa I până la clasa a XII-a vor purta măști în timpul orelor și în pauze.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 13 August 2020, 23:47 | Actualizat: Joi, 13 August 2020, 23:57Purtarea măștilor și dezinfectarea pe mâini, reguli principale
„Se merge pe purtatul măștii și în sala de clasă pornind de la clasa I, excepție vor face elevii de grădiniță și cei de la clasa pregătitoare. Când ies în pauză, elevii vor se vor dezinfecta pe mâini, când intră înapoi, la fel. Măsura purtatului măștii va rămâne obligatorie fiindcă transmiterea este aerogenă și masca este cea mai sigură regulă, pentru că nu avem certitudinea că elevii vor respecta distanța minimă de siguranță sanitară de un metru”, a spus Tătaru. pentru pentru Edupedu.ro.
Tătaru a explicat că scenariul verde, în ceea ce privește Capitala, se poate adapta în funcție de particularitatea fiecărei școli, adică de spațiile și personalul lor didactic.
În recomandările transmise pentru realizarea draftului, specialiștii de la Institutul Național de Sănătate Publică recomandau purtarea obligatorie a măștii doar în pauze. Forma finală a draftului va avea, însă, măsuri mai dure pentru că nu se poate baza nimeni că distanțarea fizică va fi respectată de copii.