Raed Arafat, avertisment pentru români înainte de relaxare: ”Lupta cu un nou val de COVID-19 e de 10 ori mai grea! Respectați măsurile de igienă!”
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a lansat un nou avertisment pentru români și le-a recomandată să continue să fie precauți și după 15 mai, întrucât lupta cu un al doilea val al pandemiei ar putea să fie de zece ori mai dificilă.
Publicat: Joi, 14 Mai 2020, 08:17 | Actualizat: Joi, 14 Mai 2020, 08:34În cadrul unui interviu la Antena 3, Raed Arafat susține că românii n-ar trebui să uite de măsurile de igienă după 15 mai.
”De ce vrem să riscăm? Dacă totuși am trecut prin această situație, și am văzut ce se întâmplă în alte părți și am luat măsurile devreme, fără să criticăm nicio țară... Vrem să ne înecăm la mal. Adică nu mai respectăm nimic, că poate, poate, ne întoarcem la mijlocul lacului sau stăm și spunem că uite, dacă nu s-a întâmplat nimic, noi am fost într-o forma sau alta proști, retardați pentru că am respectat regulile. Nu! Faptul că am respectat regulile ne-a dus la rezultatul de acum” a declarat secretarul de stat.
”Începem să punem semnele de întrebare care vor face lupta cu un nou val de 10 ori mai grea. Pentru că, dacă la primul val lumea s-a speriat și a zis ”luați măsuri, și le-am luat, la al doilea val în memoria lor va fi ”uite că nu s-a întâmplat mare lucru în România” a adăugat Raed Arafat la Antena 3.
Raed Arafat nu susține deschiderea mall-urilor mici: ”Sub nicio formă”
Șeful DSU spune că deși legea prevede că „pot fi deschise mall-urile mici și terasele”, CNSSU se poate opune și ar putea să spună „NU!” la această măsură de relaxare.
”O să se analizeze la Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) deschiderea teraselor, a mall-urilor, nu o să comentez ce s-a discutat astăzi pentru că nu știu tot proiectul și tot ce a ieșit.
Problema mall-urilor care s-a discutat acolo (în Parlament – n.red.), este că centrele comerciale sunt de regulă loc de plimbare, mai ales a copiilor, tinerilor, toți merg la mall. E adevărat că cinematografe acum este exclus să ai, food court-ul unde se merge lumea să mănânce, acolo ai multă lume, rând, vânzoleală... Ăsta era motivul pentru care spațiul intern al mall-ului s-a considerat că este un risc major.”, a declarat Raed Arafat.