Antena Căutare

Sărbătoare pentru creștini! Sfântul făcător de minuni, tămăduitorul bolilor și doctor fără de arginți pentru cei aflați în necazuri

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit "doctor fara de arginti", aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute.

Sărbătoare pentru creștini! Sfântul făcător de minuni, tămăduitorul bolilor și doctor fără de arginți pentru cei aflați în necazuri

Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

Sfantul Pantelimon - o viata închinată vindecării

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu". Mama lui Pantoleon, Evula, il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele credintei in nemurire.

Rugăciune tămăduitoare către Sfantul Ioan Botezatorul. Alungă necazurile și aduce rezolvare problemelor

Articolul continuă după reclamă

Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile sfinte o data cu moartea acesteia. Filosofia ii va prinde mai mult atentia. Dupa moartea mamei, tatal a dat copilul la scolile pagane ale timpului. A terminat cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia. Mai apoi, tanarul Pantelimon a fost incredintat, spre ucenicie, medicului Eufrosin. Dobandind multe cunostinte si o intelepciune aleasa a practicarii medicinei, el a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau.

Rugaciune tămăduitoare catre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

Rugăciune grabnic ajutătoare către Sfântul Ilie Tesviteanul. Face minuni și aduce ploaia

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon, Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Și nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon, de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon!

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi, bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Virgil Musta, dezvăluiri tulburătoare despre Covid-19: "Boala se reface într-o formă mai severă. Există la ora actu... Se măresc alocațiile copiilor săptămâna aceasta? Câți bani vor primi, în plus, cei mici...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Rolul farmaciilor în menținerea sănătății digestive
(P) Rolul farmaciilor în menținerea sănătății digestive
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost ca o mamă pentru mine”
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în afara României
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x