Gata cu distracția! Terasele din Vamă vor difuza doar muzică ambientală. Măsura a fost luată pentru diminuarea riscului de extindere a coronavirusului
Atmosfera de altădată din Vama Veche a apus, sub ameninţarea unui focar de infecţie cu noul coronavirus. Pentru a nu lăsa inconştienţa să se transforme într-o armă letală, autorităţile locale au schimbat, aseară, regulile în staţiunea vamaioţilor puşi pe distracţie până-n zori.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 10 Iulie 2020, 09:30 | Actualizat: Vineri, 10 Iulie 2020, 09:33La barurile de pe plajă a fost difuzată doar muzică ambientală, la volum redus. În speranţa că aşa turiştii nu se vor mai îmbulzi ca-n weekendul trecut.
Primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, a anunţat că, începând din acest weekend, beach-barurile cu program non-stop din Vama Veche vor difuza doar muzică ambientală, la fiecare sfârşit de săptămână, iar volumul acesteia va fi unul coborât. Măsura a fost luată pentru diminuarea riscului de extindere a virusului SARS- COV 19.
”No more dancing” se numește programul la care au aderat agenții comerciali din localitate și a fost apoi validat de Primăria Limanu. Mai exact, dupp asfințit, în Vama Veche nu se va mai auzi muzică de party sau de dans, ci doar melodii de lounge.