Radu Voina: Cristian Gaţu e internat la Spitalul Militar, ar urma să fie operat mâine după un AVC. Acum ştim că se simte bine
Cristian Gaţu, fost preşedinte al FRH, se află internat la Spitalul Militar în urma unui accident vascular cerebral (AVC), fiind programat joi pentru operaţie, a declarat, miercuri, pentru News.ro, fostul antrenor al naţionalei de handbal feminin a României şi component al generaţiei de campioni mondiali, Radu Voina.
Publicat: Miercuri, 25 Martie 2020, 14:40 | Actualizat: Miercuri, 25 Martie 2020, 15:12”Eu sunt la Breaza, ne-am retras aici la sfatul copiilor, iar cu Cristi (Gaţu – n.r.) ne mai ţineam de glume. Mi-a făcut deşteptarea duminică pe la 07.00, în stilul lui, iar luni am zis să-i întorc gluma, dar nu era bine. Abia vorbea. Am înţeles că nu-şi simte mâna şi piciorul pe partea stângă. A fost dus de urgenţă la spital, iar de ieri se află la Spitalul Militar, unde a fost supus unei tomografii şi se pare că e vorba de un cheag de sânge pe creier. Joi ar urma să fie operat, se simte bine în condiţiile date, dar să nu uităm că e perioadă de carantină şi se vor face şi analize de coronavirus, probabil, aşa că sperăm să nu mai dureze”, a declarat Radu Voina.
La rândul său, spune că se simte bine, nu are probleme legate de sănătate şi nici nu e speriat de pandemia din jur.
”Ne-au <izgonit> copiii aici, la Breaza, şi ne-au spus că ne cheamă ei acasă când e sigur. Mă gândesc la Cristian Gaţu, ca şi toţi colegii de generaţie, îi ţinem pumnii pentru operaţie şi îi urăm sănătate”, a mai spus Voina.
Cristian Gaţu (75 de ani în 20 august) este dublu campion mondial, în 1970 şi 1974, precum şi dublu medaliat olimpic, cu argint şi bronz. A fost comandant al clubului Steaua, dar şi vicepreşedinte al COSR, precum şi preşedinte al FR Handbal, între anii 1996-2014.
Sursa : news.ro