Frigul nu mai are viață lungă în România! De când se va încălzi vremea în toată țara și unde va ploua, în următoarele zile
Frigul nu mai are viață lungă în România, urmând ca temperaturile să revină la valori normale pentru această perioadă, potrivit prognozei penbtru perioada 20 aprilie – 3 mai, ce a fost publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 20 Aprilie 2020, 16:29 | Actualizat: Luni, 20 Aprilie 2020, 16:36Potrivit ANM, o răcire uşoară a vremii se va semnala în următoarele zile la nivel naţional, dar după data de 23 aprilie temperaturile vor reveni la valori normale pentru sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai.
În plus, conform ANM, precipitaţiile vor apărea cu mai mare probabilitate după data de 26 aprilie.
Prognoza meteo pentru Banat
În Banat, în prima zi a intervalului vremea va fi apropiată de normalul perioadei, cu o medie a valorilor termice diurne de 19 grade, apoi se va răci uşor, până spre 16 grade. Din 22 aprilie temperatura aerului va creşte din nou, spre medii ale maximelor de 23 de grade în data de 26 aprilie, vremea devenind mai caldă decât în mod obişnuit.
După această dată va urma o nouă răcire şi până spre sfârşitul intervalului de prognoză, deşi vor fi unele variaţii de la o zi la alta, maximele se vor situa în jurul a 22 de grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor avea o tendinţă de scădere, în medie, de la 8 la 3 grade, în 22 aprilie. Ulterior acestei date, minimele termice vor fi în creştere, spre medii de 8 - 9 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 26 aprilie.
Prognoza meteo pentru Crișana
În Crişana, până în data de 23 aprilie variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 17 grade. După această dată va exista o uşoară creştere a valorilor maxime, iar până la sfârşitul intervalului, deşi vor mai fi variaţii de la o zi la alta, media regională a acestora va fi de 20...22 de grade.
Media temperaturilor minime va scădea de la 6 la 2 grade în data de 22 aprilie, apoi va creşte până în 28 aprilie, când va atinge 8 grade, iar până în ultima zi de prognoză nu vor fi oscilaţii termice importante. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere după data de 26 aprilie.
Prognoza meteo pentru Transilvania
În Transilvania, variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative până în data de 23 aprilie, iar media acestora va fi de 14 - 15 grade. Ulterior acestei date va exista o creştere uşoară spre o medie de 20 de grade, în data de 27 aprilie, iar până spre sfârşitul intervalului, deşi vor fi uşoare oscilaţii de la o zi la alta, acestea nu vor fi importante. Minimele termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 5 grade în prima noapte, la o medie de -2 - 0 grade, în data de 25 aprilie.
Apoi, temperatura aerului va fi în creştere, spre 5 grade, în medie regională, în data de 28 aprilie, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă sunt estimate variaţii mici în regimul termic. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 26 aprilie.
Prognoza meteo pentru Maramureș
În Maramureş, până în data de 22 aprilie variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 15 grade, caracterizând o vreme uşor mai rece decât în mod normal.
După această dată va exista o uşoară creştere a temperaturii aerului, iar până la sfârşitul intervalului nu vor fi variaţii importante şi media regională a maximelor va fi de 18 - 20 de grade. Minimele termice vor fi în scădere de la o medie de 3 grade în prima noapte, până spre o medie de 0 - 1 grad în data de 24 aprilie. Apoi, până la sfârşitul intervalului, tendinţa va fi de creştere uşoară până la medii de 6 - 7 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 25 aprilie.
Prognoza meteo pentru Moldova
În Moldova, până în data de 22 aprilie, media valorilor termice diurne va fi de 12 - 13 grade, caracterizând o vreme rece pentru această dată, apoi va exista o creştere uşoară spre o medie de 22 de grade. Din data de 27 aprilie temperatura aerului va scădea uşor şi până în 29 aprilie, media regională a maximelor se va situa în jurul a 19 grade.
Apoi, până la sfârşitul intervalului, variaţiile termice vor fi nesemnificative. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 aprilie, de la o medie regională de 4 - 5 grade, la o medie în jur de 1 grad.
Apoi, vor exista variaţii uşoare până în data de 24 aprilie şi media acestora va fi de 2 - 3 grade. Ulterior acestei date, tendinţa va fi de creştere a temperaturii aerului, spre medii ale minimelor de 7 - 8 grade. Estimările prognostice indică o probabilitate ridicată de ploaie după data de 26 aprilie.
Prognoza meteo pentru Dobrogea
În Dobrogea, până în data de 23 aprilie, media regională a valorilor diurne va fi de 12 - 14 grade. Apoi temperatura aerului va creşte uşor, spre o medie a maximelor de 19 grade, în data de 27 aprilie.
Ulterior acestei date va exista o scădere a regimului termic diurn, iar până la sfârşitul intervalului, variaţiile temperaturilor maxime vor fi nesemnificative şi media acestora se va situa în jurul a 17 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până în data de 24 aprilie, de la o medie de 9 grade, la o medie de 4 - 5 grade.
Apoi, temperatura aerului va creşte uşor şi până la sfârşitul intervalului, media acestora va fi de 9 - 10 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 27 aprilie.
Prognoza meteo pentru Muntenia
În Muntenia, până în data de 23 aprilie, media valorilor diurne va fi de 15 - 16 grade. Apoi, temperatura aerului va fi în creştere uşoară, iar media regională a maximelor va fi de 23 - 24 de grade, în data de 28 aprilie.
Ulterior acestei date va exista o scădere uşoară şi până la sfârşitul intervalului de prognoză media maximelor va fi de 20 - 22 de grade. Minimele termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 9 grade în prima noapte, la o medie în jurul a 2 grade în data de 24 aprilie, apoi tendinţa va fi de creştere uşoară, spre 8 - 9 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 27 aprilie.
Prognoza meteo pentru Oltenia
În Oltenia, în primele două zile, media valorilor diurne va fi de 14 grade, apoi va exista o creştere treptată spre o medie de 23 de grade, în data de 27 aprilie.
Ulterior acestei date, temperatura aerului va scădea uşor şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile termice vor fi nesemnificative, iar media regională a maximelor va fi de 20 - 22 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 24 aprilie, de la o medie regională de 9 grade, la o medie în jurul a 3 grade.
Apoi, va exista o tendinţă de creştere până în data de 28 aprilie, spre o medie a minimelor de 9 grade, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni nu vor fi oscilaţii termice importante. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 27 aprilie.
Cum va fi vremea la munte
La munte, temperaturile maxime, până în data de 23 aprilie, vor fi în medie de 5 grade, apoi tendinţa temperaturilor diurne va fi de creştere uşoară, iar media acestora, până la sfârşitul intervalului, se va situa în jurul valorii de 10 grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 aprilie, de la o medie regională în jurul a zero grade, la o medie de -5 grade.
Apoi, temperatura aerului va creşte uşor şi până în ultima zi, deşi vor mai fi unele variaţii termice de la o zi la alta, media minimelor va ajunge a se situa în jurul valorii de 3 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată din data de 26 aprilie.